Isarescu: Aderarea la euro nu rezolva automat problemele economiei

Miercuri, 17 Aprilie 2019, ora 10:19
4195 citiri
Isarescu: Aderarea la euro nu rezolva automat problemele economiei
Foto: CC0 Creative Commons

Aderarea la zona euro nu este un panaceu, nu rezolva automat problemele unei economii, ba poate chiar sa le agraveze, a afirmat marti guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, la prezentarea Raportului de fundamentare a Planului National de adoptare a monedei euro.

"Trebuie sa fim constienti cu totii ca aderarea la zona euro nu este un panaceu, nu rezolva automat problemele unei economii, ba poate chiar sa le agraveze, ci este o etapa a procesului de convergenta, iar pentru derularea adecvata a acestuia sunt extrem de importante coerenta si sustenabilitatea politicilor economice", a avertizat guvernatorul BNR.

Acesta a recomandat o abordare sustenabila a atingerii convergentei reale a economiei romanesti in detrimentul grabei.

"Sporirea rezilientei economiei romanesti si a potentialului ei de crestere sunt evolutii benefice si in sine, nu doar din perspectiva adoptarii monedei unice. Pentru dezvoltarea adecvata si armonioasa pe termen mediu si lung, Romania are oricum nevoie de progrese substantiale in planul asigurarii robustetii economiei nationale. Acestea nu trebuie in nici un caz tratate ca sacrificii facute pentru a promova examenul de aderare la zona euro. Pe calea pentru o convergenta lina si sustenabila, un principiu calauzitor important este de a evita inscrierea pe o traiectorie divergenta, cu alte cuvinte de a nu rataci drumul, de a o apuca pe o alta cale decat cea care duce spre zona euro. In batalia pentru convergenta, trebuie sa fim atenti sa evitam divergenta. Dictonul latin 'Festina Lente' se aplica si in acest caz. A ne grabi incet pe calea convergentei inseamna sa o parcurgem intr-o cadenta sustenabila pe termen mediu si lung. Din aceasta perspectiva, as aborda problematica privitoare la convergenta nu ca pe o cursa in care cel mai rapid primul este si cel mai potrivit, ci ca pe un proces complex, care ofera concurentului care isi dozeaza bine efortul, un maratonist mult mai degraba decat un sprinter, posibilitatea de a profita de majoritatea beneficiilor potentiale, evitand in acelasi timp asumarea unor riscuri excesive", a declarat Mugur Isarescu.

Guvernatorul BNR a apreciat ca data-tinta pentru adoptarea euro ramane un subiect deschis discutiilor.

"In urma activitatii Comisiei avem doua documente extrem de importante pentru derularea adecvata a procesului de trecere la euro, precum si o data-tinta, care este rezonabila si realizabila, dar pe marginea careia se mai poate discuta, in functie de evolutiile complete din perioada urmatoare. Indiferent de progresele realizate deja, sau care vor fi consemnate in economia romaneasca in perioada urmatoare, trebuie urmarit si ce se intampla in Europa, si in special ce se intampla in zona euro, care trece printr-un proces de ameliorare - poate nu e cuvantul cel mai bun - si de consolidare a cadrului de guvernanta", a afirmat Mugur Isarescu.

Acesta a amintit ca statele cu economii de mari dimensiuni din Europa de Est trateaza cu prudenta si reticenta subiectul aderarii la moneda euro.

"Se impune sa privim si catre abordarea altor tari din zona noastra estica si central europeana, care se afla pe un drum similar. Trebuie remarcat ca pana in prezent au intrat in zona euro mai degraba tarile cu economii de dimensiuni reduse, in timp ce economiile mai mari, precum Ungaria, Cehia si Polonia, tind sa trateze acest proces cu prudenta sporita, ba chiar cu reticenta in cadrul stabilirii nivelului optim de convergenta reala la momentul adoptarii euro", a afirmat guvernatorul BNR.

Acesta a avertizat ca statele din zona euro nu si-au imbunatatit convergenta dupa adoptarea monedei comune.

"Este important sa se sublinieze importanta ajungerii la un anumit grad minim de convergenta reala inainte de adoptarea euro, in conditiile in care, spre deosebire de Uniunea Europeana, zona euro s-a dovedit a nu fi un club de convergenta. Membrii sai actuali nu si-au imbunatatit neaparat nivelul de convergenta reala dupa adoptarea euro. Nu trebuie sa ignoram nici problematica disparitatilor regionale: in timp ce convergenta reala a Romaniei a avansat substantial, decalajele dintre zonele sale de dezvoltare au ramas importante sau chiar s-au adancit in timp. S-a intamplat astfel ca urmare a ritmurilor diferite de convergenta reala, care au condus la aparitia unor poli de competitivitate regionala, o data cu cronicizarea unor zone de saracie. O adoptare cu succes a monedei unice reclama actiuni concrete si eficiente in sensul ameliorarii acestei situatii", a apreciat Mugur Isarescu.

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat, la inceputul acestei luni, ca Romania are un plan foarte bine stabilit in privinta trecerii la moneda euro, iar obiectivul ramane clar anul 2024.

Guvernatorul BNR a participat marti la evenimentul de prezentare a Raportului de fundamentare a Planului national de adoptare a monedei euro, desfasurat la Academia Romana.

#aderare euro, #Isarescu aderare euro , #Guvernator BNR