ANRE recomanda romanilor sa verifice personal preturile, inainte de a schimba furnizorul de electricitate

Marti, 15 Mai 2018, ora 10:53
2734 citiri
ANRE recomanda romanilor sa verifice personal preturile, inainte de a schimba furnizorul de electricitate
Foto: CC0 Creative Commons

Consumatorii casnici de energie trebuie sa ia legatura cu furnizorii si sa verifice datele din comparatorul de preturi de pe site-ul ANRE, inainte de a semna un contract cu o alta companie de electricitate, a declarat, marti, Claudiu Dumbraveanu, directorul general in cadrul Autoritatii Nationale de Reglementare in Energie (ANRE).

De la 1 ianuarie 2018, piata de electricitate este complet liberalizata, iar consumatorii casnici au la dispozitie un comparator de preturi, pe site-ul ANRE, unde pot consulta ofertele furnizorilor, in cazul in care vor sa treaca la o alta companie de electricitate.

Totusi, ANRE avertizeaza ca furnizorii sunt cei care introduc datele pe aceasta platforma, iar autoritatea doar o gazduieste si au fost cazuri in care au fost sesizate date eronate.

"Recomandam clientilor ca, inainte de a lua decizia finala dupa ce vizualizeaza platforma, sa discute intai cu furnizorii sa verifice datele de acolo. Dupa ce fiecare consumator studiaza ofertele de pe platforma, sa ia legatura cu furnizorul. Am primit sesizari si vom incerca sa remediem disfunctionalitatile", a spus Dumbraveanu, in cadrul unei conferinte organizate de Asociatia Furnizorilor de Energie Electrica din Romania (AFEER).

El a sustinut ca, pe o piata libera, nu mai trebuie sa vorbim de preturi mici, ci de preturi corecte. "Un consumator informat este unul care conduce la o piata sanatoasa si corecta", a subliniat oficialul ANRE.

Potrivit acestuia, din factura finala platita de consumatorii casnici, in medie pe tara, 45,2% reprezinta achizitia de energie electrica, 29,8% este tariful de distributie, 5,9% cel de transport, 8,1% reprezinta costurile de furnizare, 8,6% - cele cu certificatele verzi, 2,2% - contributia pentru cogenerare si 0,1% - acciza.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Samsung Galaxy S24 FE: smartphone-ul de buget al companiei. Cu ce specificații vine
Samsung Galaxy S24 FE: smartphone-ul de buget al companiei. Cu ce specificații vine
Conform informațiilor recente venite din rândul furnizorilor de componente, Samsung are în plan să grăbească lansarea noului model Galaxy S24 FE. Mișcarea vine în urma performanței...
Concedierile de la Tesla lovesc din plin singura sa fabrică din Europa. Peste o treime din angajați ar urma să rămână fără slujbă
Concedierile de la Tesla lovesc din plin singura sa fabrică din Europa. Peste o treime din angajați ar urma să rămână fără slujbă
Tesla, cel mai mare producător auto în funcţie de capitalizarea bursieră, va concedia până la 3.000 de angajaţi la singura sa fabrică din Europa, Grunheide, lângă Berlin, după ce a...
#pret electricitate, #furnizor electricitate, #ANRE comparator preturi , #Pret energie