Rusia a livrat petrol contaminat in Belarus, iar acum trebuie sa si-l ia inapoi

Vineri, 24 Mai 2019, ora 14:24
3387 citiri
Rusia a livrat petrol contaminat in Belarus, iar acum trebuie sa si-l ia inapoi
Foto: CC0 Creative Commons

Rusia intentioneaza sa ia inapoi din Belarus o cantitate de aproximativ un milion de tone de petrol contaminat, curatand o sectiune din conducta de petrol Druzhba, au declarat vineri pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.

In urma cu o luna, Rusia a oprit exporturile de petrol via conducta Druzhba dupa ce un producator rus a contaminat petrolul cu mari cantitati de clorura organica. Aceasta substanta este utilizata pentru a creste productia de petrol, dar trebuie separata de titei inainte de livrarea petrolului deoarece poate deteriora echipamentele de rafinare.

O cantitate estimata la cinci milioane de tone de petrol contaminat (care in prezent este inlaturat prin utilizarea conductelor, spatiilor de depozitare, vagoanelor de cale ferata si navelor) ar fi intrat luna trecuta in conducta Druzhba, ceea ce obligat Rusia sa opreasca livrarile de petrol spre clientii din Belarus, Ucraina, Polonia, Germania si mai multe tari din Europa Centrala.

Sursele citate de Reuters au precizat ca planul conform caruia Rusia va lua inapoi din Belarus o cantitate de aproximativ un milion de tone de petrol contaminat a fost discutat joi la o reuniune care a avut loc la Varsovia si la care au participat reprezentantii mai multor companii din Rusia, Belarus si Europa. Petrolul contaminat ar urma sa fie inlaturat din sectiunea din Belarus a conductei Druzhba, prin inversarea directiei de transport a titeiului pe aceasta sectiune.

"Rusii sunt deschisi la ideea de a lua inapoi petrolul contaminat din sectiunea din Belarus a conductei, petrol care nu a ajuns inca in Polonia, insa nu exista un acord cu privire la despagubiri", a declarat pentru Reuters o sursa care a participat la reuniunea de la Varsovia.

Si alte trei surse prezente la aceeasi reuniune au confirmat ca planul prevede ca Rusia va lua inapoi petrolul din sectiunea din Belarus a conductei Druzhba. "Este vorba de o cantitate de aproximativ un milion de tone. Planul prevede ca Rusia va lua inapoi acest petrol", a declarat una din surse. Deocamdata nu este clar unde anume va fi trimis sau stocat in Rusia petrolul contaminat.

In schimb, planurile pentru petrolul contaminat aflat mai departe spre vest pe traseul conductei Druzhba, in Polonia si Germania, prevad ca acesta va fi preluat de companiile locale de rafinare.

Pana acum, Rusia a reusit sa inlature o cantitate de aproximativ doua milioane de tone de petrol contaminat utilizand vagoane de cale ferata, depozite de petrol si nave, restabilind, cel putin partial, livrarile de petrol curat catre portul Ust-Luga de la Marea Baltica precum si catre Slovacia. In ceea ce prieste livrarile de petrol curat catre Polonia ar urma sa fie reluate abia la mijlocul lunii iunie, a declarat un purtator de cuvant al vicepremierului rus Dmitri Kozak, care joi a avut o intalnire la Moscova cu omologul sau din Belarus, Igor Lyashenko.

Potrivit traderilor de la mai multe mari companii petroliere europene, nivelul de clorura organica din petrolul rusesc a fluctuat intre 150 si 330 parti la milion (ppm), in conditiile in care nivelul maxim admis este de 10 ppm, iar nivelul normal este cuprins intre 1 si 3 ppm. Contaminarea petrolului este rara in Rusia. Traderii sustin ca ultima data cand petrolul rusesc a fost contaminat cu un nivel ridicat de clorura organica a fost in urma cu 10 ani, insa la o scara mai mica.

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite...
#petrol contaminat Belarus, #petrol contaminat Rusia , #Pret petrol