Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
Social Media > Stiri Social Media
A   A   A

Wikipedia ne-ar putea ajuta sa fim cu un pas inainte de izbucnirea unor epidemii

Wikipedia ne-ar putea ajuta sa fim cu un pas inainte de izbucnirea unor epidemii
Foto: Wikipedia
O crestere brusca a accesarilor paginilor Wikipedia despre o anumita boala ar putea indica aparitia unui focar epidemic, arata un nou studiu, citat de LiveScience.com.
Analizarea acestor tendinte din mediul online i-ar putea ajuta pe oamenii de stiinta sa fie cu un pas inaintea aparitiei de epidemii pe glob, sugereaza cercetatorii.

Acestia au examinat daca datele privind traficul pe Wikipedia, care este gratuit si accesibil tuturor, ar putea fi utilizate in acelasi mod in care alti cercetatori au folosit date de pe Twitter si Google Flu Trends (instrument online care estimeaza in timp real date privind incidenta gripei pe baza cautarilor online) pentru a obtine o avertizare prealabila cu privire la izbucnirea unor epidemii.

Toate aceste sisteme pot reflecta interesul tot mai mare al oamenilor dintr-o anumita regiune de a afla mai multe informatii despre o boala in etapele timpurii ale aparitiei unui focar epidemic.

"Un sistem global de prognozare a bolilor va schimba modul in care raspundem la epidemii", a declarat Sara Del Valle, cercetator din New Mexico. Potrivit acesteia, asa cum in fiecare dimineata verificam cum este vremea, tot astfel se poate monitoriza incidenta bolilor si lua masuri de contracarare pe baza prognozelor.

Del Valle si colegii ei au analizat 14 focare epidemice care s-au inregistrat intre 2010 si 2013 in noua tari. De exemplu, ei au verificat numarul accesarilor zilnice ale articolelor de pe Wikipedia despre holera efectuate din Haiti in 2010, precum si ale textelor despre Ebola, inregistrate in Uganda in timpul micilor focare care au avut loc in aceasta tara in 2011 si 2012.
Cercetatorii au putut sa spuna cand urmeaza sa izbucneasca o epidemie

Rezultatele au aratat ca analizand tendintele online, cercetatorii au putut sa spuna atunci cand urmeaza sa izbucneasca o epidemie, uneori cu pana la 28 de zile in avans.

Metoda a fost un succes deosebit in prezicerea unor focare de gripa si febra dengue, potrivit studiului publicat in revista PLoS Computational Biology la 13 noiembrie.

Cercetatorii au remarcat, in schimb, ca metoda nu a functionat bine in cazul bolilor cu rata de extindere foarte lenta (de exemplu, HIV / SIDA), precum si al focarelor care au aparut in zone cu conectivitate scazuta la internet si care au implicat un mic numar de persoane (de exemplu, focare anterioare de Ebola in Africa sub-sahariana).

Cu toate acestea, datele de pe internet pot reflecta tendintele mai repede decat actualele metode pe care autoritatile medicale le folosesc pentru a depista bolile infectioase, spun cercetatorii. Oamenii pot citi despre boala lor inainte de a obtine rezultatele de la laborator si uneori chiar inainte de a fi diagnosticati de un doctor.

Si, dintre resursele on-line de informare despre conditiile de sanatate, Wikipedia s-a dovedit a fi una de incredere. Potrivit The New York Times, pagina Wikipedia despre Ebola a avut 17 milioane de vizualizari in ultima luna, comparabilecu accesarile articolelor despre aceasta boala pe site-urile Organizatiei Mondiale a Sanatatii si Centrului pentru Controlul si Prevenirea Bolilor.
Facebook ShareTweet
 Luni, 17 Noiembrie 2014, ora 08:28

 Articol citit de 1057 ori

Cele mai citite
Versiuni: mobil  /  Web
Contact  |  Ajutor
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor