Antalya, destinatia sezonului 2019. Peste 210.000 de turisti romani isi vor petrece aici vacanta de vara

Luni, 15 Aprilie 2019, ora 11:00
2319 citiri
Antalya, destinatia sezonului 2019. Peste 210.000 de turisti romani isi vor petrece aici vacanta de vara
Foto: CC0 Creative Commons

Pentru al doilea an consecutiv, Antalya este vedeta sezonului, cu o crestere de 40% in perioada de Early Booking (ianuarie-martie), fata de 2018, datorita reducerilor oferite de hotelierii turci si suplimentarii numarului de chartere.

Cererea de vacante pentru destinatii interne si externe din perioada de Early Booking a crescut cu o treime volumul de vanzari al turoperatorului Paralela 45.

Pentru 2019, compania estimeaza ca va inregistra vanzari de 70 de milioane de euro, fata de 60 de milioane de euro, anul trecut.

Noile curse charter spre Antalya din oferta Paralela 45 sunt operate din Bacau, Baia Mare, Oradea, Suceava si Arad, iar cele traditionale din Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara, Targu Mures, numarul oraselor cu transport direct catre Antalya ajungand in 2019 la 10.

Acestora li se adauga cursa Bucuresti-Alanya, introdusa in 2018 pentru reducerea duratei de transfer spre hotelurile din Alanya si Side.

"Peste 25.000 dintre clientii Paralela 45 isi vor petrece vacanta de vara in statiunile de pe riviera turceasca si peste 210.000 de turisti la nivel national, fata de 180.000, anul trecut", declara Alin Burcea, CEO Paralela 45.

O alta noutate este cursa charter Cluj-Napoca-Bodrum. Cu plecare din Cluj sau de la Bucuresti, turoperatorul estimeaza ca 4.000 de turistii vor petrece vacanta de vara in Bodrum si alti 3.000 vor ajunge in zona cu transport individual.

O tendinta manifestata inca de anul trecut este ca o mare parte dintre turistii de Antalya si Bodrum sa aleaga hoteluri de cinci stele si 90% dintre ei prefera hotelurile de lux, care le ofera un all inclusive superior si multe optiuni pentru petrecerea timpului liber in resort. Cumparate in perioada de Early Booking, pachetele au avut o reducere si de 50%.

In timpul sezonului, grafice cu tarifele finale pentru fiecare hotel, in fiecare saptamana de vacanta, sunt afisate pe portalul de vacante al turoperatorului.

Doua noi destinatii lansate in 2019, Egipt (Hurghada si Sharm el Sheikh) si Tunisia, vor atrage peste 7.500 de turisti sezonul acesta.

Charterele sunt operate in perioada aprilie-octombrie, respectiv mai-octombrie, iar pachetele pornesc de la 505 euro/persoana pentru Egipt si de la 468 de euro/persoana pentru Tunisia.

"Egiptul are hoteluri de nivelul celor din Antalya, in Sharm el Sheikh si Hurghada. Cred ca va avea o crestere puternica si anul acesta, si anul viitor. Recent m-am intors din Egipt si pot sa va spun ca sunt doua statiuni extraordinare, la care daca se mai adauga vizitatea templelor din Karnak si Luxor, monumentele din Valea Regilor sau Manastirea Sfanta Ecaterina, rezulta o destinatie completa", precizeaza proprietarul Paralela 45.

Peste 20.000 dintre clientii turoperatorului vor merge in vacanta in Grecia, in acest sezon, cu zboruri charter. In perioada de Early Booking au rezervat sejururi in special in insulele Corfu, Rodos si Creta, urmate de Santorini, Zakynthos, Samos si Lesbos, la hoteluri de trei si patru stele si au cerut informatii pentru vizitarea insulelor. Alti 15.000 aleg Thassos, Lefkada, Skiathos, Riviera Olimpului, Parga, Halkidiki, Thrace si Kefalonia, cu transport individual si cazari de la 12 euro/noapte/persoana. Pentru Bulgaria, tot cu transport individual, cererea din perioada de Early Booking a fost cu 21% mai mare fata de anul trecut, iar pentru vacante cu avionul in Spania, cu 30% mai mare.

Cererile pentru litoralul romanesc au crescut cu o treime fata de anul trecut, datorita voucherelor de vacanta folosite in perioada de Early Booking. Cele mai cautate statiuni sunt Mamaia, Eforie Nord, Olimp si Venus, unde turistii prefera hotelurile de trei si patru stele.

Agentia de turism Paralela 45 a fost infiintata in aprilie 1990, fiind una dintre primele trei agentii private din Romania. Turoperator consacrat in vacante cu zboruri charter in Spania, Grecia, Turcia, Portugalia, Croatia, circuite culturale si istorice in diverse destinatii, programe pentru seniori, croaziere, vacante tailor made, precum si turism de business, Paralela 45 combina experienta acumulata in 29 de ani cu capacitatea de a tine mereu pasul cu noile tendinte din turism.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Google a concediat 28 dintre angajații care au protestat împotriva contractului cu guvernul israelian
Google a concediat 28 dintre angajații care au protestat împotriva contractului cu guvernul israelian
Protestele angajaților la sediile Google din California și New York au avut consecințe grave. Demersul care avea ca scop anularea unui contract al companiei cu autoritățile din Israel a dus la...
Ministerul Energiei a amanat decizia de continuare a proiectului nuclear american NuScale de la Doicesti
Ministerul Energiei a amanat decizia de continuare a proiectului nuclear american NuScale de la Doicesti
AGA companiei de stat Nuclearelectrica (SNN) nu a luat decizia de continuare a proiectului de construire, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de la Doicești, a unei centrale nucleare...
#vacanta antalya, #vacanta Turcia , #Turism extern