Tichetele de vacanta resusciteaza turismul romanesc: 1,2 milioane de bugetari se relaxeaza in tara

Luni, 06 August 2018, ora 14:50
3432 citiri
Tichetele de vacanta resusciteaza turismul romanesc: 1,2 milioane de bugetari se relaxeaza in tara
Foto: CC0 Creative Commons

Un numar de 1,2 milioane de persoane au intrat in posesia tichetelor de vacanta in acest an, in timp in primul semestru al anului, am inregistrat un salt de 4,1% al numarului de turisti in Romania, a declarat, luni, in cadrul conferintei de bilant, ministrul Turismului, Bogdan Trif.

"Vreau sa incep cu o veste foarte buna, si anume ca am inregistrat, in primele sase luni ale anului, o crestere de 4,1% a numarului de turisti in Romania. De asemenea, una dintre cele mai importante masuri pe care un Guvern a luat-o de la Revolutie incoace este cea a voucherelor de vacanta. Fiecare functionar public trebuie sa primeasca un voucher de vacanta in valoare de 1.450 de lei, ce poate fi cheltuita doar in interiorul granitelor noastre. O masura care, in mod clar, a ajutat acest sector, mai ales ca am avut parte de o vreme nefavorabila, in ultima perioada, cu ploi aproape zilnic.

Nu spune doar Ministerului Turismului ca voucherele de vacanta sunt un succes, ci si ANAT (Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism, n.r.) . Pe aceasta initiativa avem in mod clar si sprijinul sectorului privat. Cei care folosesc voucherele de vacanta pentru cazare si accesul in restaurante, cu siguranta nu vor cheltui doar acei bani, ci au si un buget suplimentar pe care il vor cheltui, cu siguranta. In acest an, 1,2 milioane de persoane au beneficiat de de tichetele de vacanta", a spus Trif.

Intrebat ce se va intampla de anul viitor cu tichetele de vacanta, ministrul Turismului a precizat ca acestea vor fi, "in cel mai rau caz", inlocuite cu o indemnizatie.

"Am discutat cu premierul si urmeaza sa facem o evaluare si vom alege varianta cea mai buna. Vestea buna este ca voucherele de vacanta, in cel mai rau caz, vor fi inlocuite de o indemnizatie. Deci, oamenii nu vor fi pagubiti de aceste tichete, asa cum am am vazut prin media", a explicat Bogdan Trif.

La sfarsitul lunii iunie, reprezentantii Comisiei de Turism Intern din cadrul Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) declarau, in urma unei reuniuni de lucru cu membrii Asociatiei Profesionale a Emitentilor de Tichete, ca acordarea tichetelor de vacanta angajatilor din sistemul public marcheaza un reviriment pentru turismul intern.

Reprezentantul ANAT a mai afirmat ca ultimul bilant indica cresteri constate si semnificative de vanzari pe toate segmentele turismului intern, situatia fiind pusa pe seama acordarii tichetelor de vacanta de catre angajatori unui segment cat mai mare de beneficiari.

Voucherele de vacanta au fost introduse pe piata din Romania in 2009, dar acordarea lor a fost oprita in sistemul public dupa un an din cauza crizei economice si de atunci a fost restrictionata an de an prin act normativ. Legea a fost promovata pentru protejarea starii de sanatate a angajatilor si prevede impozite reduse in cazul angajatorilor care ofera bonurile valorice salariatilor lor. Un alt scop al legii este cresterea turismului intern, ultima varianta a actului normativ, aprobata in 2015, prevede inlocuirea primelor de vacanta cu care puteau fi cumparate sejururi externe si erau taxate similar salariului pentru angajator, cu voucherele de vacanta.

Conform legislatiei in vigoare, institutiile si autoritatile publice, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, inclusiv activitatile finantate integral din venituri proprii, infiintate pe langa institutiile publice, precum si operatorii economici la care statul sau unitatile administrativ-teritoriale sunt actionari unici ori majoritari sau detin direct ori indirect o participatie majoritara,"acorda, in limita sumelor prevazute in buget alocate cu aceasta destinatie, in perioada 1 iulie 2017 - 30 noiembrie 2018, o singura indemnizatie de vacanta sau o singura prima de vacanta, dupa caz, sub forma de vouchere, in cuantum de 1.450 lei pentru un salariat. Totodata, in limita resurselor bugetare, angajatorul stabileste cand acorda voucherele de vacanta, de comun acord cu organizatiile sindicale legal constituite sau cu reprezentantii salariatilor, dupa caz.

Recent, ministrul Turismului a afirmat ca vanzarea voucherelor de vacanta catre alte persoane este ilegala, iar amenzile pot ajunge la 27.000 lei.

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite...
#tichete de vacanta, #voucher vacanta, #indemnizatie vacanta , #Turism in Romania