6 Moduri in care angajatii tai pot obtine o performanta mai buna la locul de munca

Vineri, 25 Septembrie 2020, ora 17:35
1208 citiri
6 Moduri in care angajatii tai pot obtine o performanta mai buna la locul de munca

Ca angajator, este normal sa fii mereu in cautarea unor noi metode si trucuri ca sa imbunatatesti performanta angajatilor tai si astfel, sa iti duci compania la urmatorul nivel. Si cum bine stie orice patron sau angajator, efortul trebuie sa fie unul comun pentru a avea efectul dorit. E intotdeauna mai bine sa lucrezi cu angajatii tai pentru a crea un mediu propice de munca, decat sa actioneze fiecare cum e mai bine pentru el.

In acest articol, vom discuta cateva metode simple si extrem de eficiente de a spori performanta angajatilor tai la locul de munca. Metode pe care le poti pune in aplicare chiar acum si care vor duce la un mediu mult mai placut, mai linistit si mai productiv de lucru.

1. Impreuna, protejam sanatatea si reducem sedentarismul

Sedentarismul este un pericol extrem de real cu care se confrunta din ce in ce mai multi oameni de pe piata muncii. Foarte multe industrii la ora actuala le cer angajatilor sa petreaca intre 6 si 8 ore stand pe scaun in fiecare zi, iar asta poate avea niste consecinte grave asupra starii de sanatate.

Un studiu britanic publicat in urma cu cativa ani a gasit o legatura intre stilul de viata sedentar si 676.000 de decese, conform Mediafax.

De aceea, din ce in ce mai multi angajati din sectoarele de munca sedentara (cum ar fi, domeniul IT) cer patronilor achizitionarea unor birouri care sa le permita sa munceasca si stand in picioare, pentru a mai elimina din orele petrecute zilnic pe scaun.

"Succesul unei companii se masoara prin fericirea angajatilor." - Beniamin Duca, Co-Founder, Ergoliv.com

2. Fii un angajator flexibil

Cu totii incercam sa gasim o balanta intre munca si viata de acasa, si bineinteles ca angajatii care sunt fortati sa rateze evenimentele importante din familia lor sau care nu petrec destul timp cu cei dragi din cauza muncii, vor avea o performanta scazuta.

Ca angajator, ai puterea de a le oferi flexibilitatea si intelegerea de care au nevoie. Multi angajatori se tem ca daca le dau cate o zi libera angajatilor sau daca sunt intelegatori cu problemele personale, asta va duce la neseriozitate si lene la locul de munca.

Din contra, un angajat fericit este mai productiv si mai aplicat in munca pe care o face. Degeaba il tii la servici, in momentul in care mintea sa oricum e in alta parte.

3. Bunele maniere sunt un atu de aur.

Cei sapte ani de acasa sunt si au fost mereu apreciati de romani. Indiferent ca e vorba de interactiunea cu sotia, prietenii sau angajatii, este important sa tratezi cealalta persoana cu respectul cuvenit. Sa nu mai spunem ca asta ii va face pe angajatii tai sa se simta mai confortabil la locul de munca si sa fie mai productivi.

Spune multumesc, nu intrerupe si nu minimaliza problemele pe care ti le aduc la cunostinta angajatii.

4. Incurajeaza interactiunea sociala in afara muncii

Desigur, nimeni nu vrea un birou unde oamenii stau la taclale 45 de minute si muncesc 15, insa e important sa-ti faci angajatii sa se simta in largul lor la munca. La urma urmei, multi dintre ei petrec mai mult timp cu colegii decat cu propria familie. De aceea, e indicat sa organizezi iesiri de genul "team-building" in mod regulat, pentru a incuraja sentimentul de apartenenta si apropierea.

5. Construiti o cariera... impreuna

Nimanui nu ii place sa se simta "blocat" intr-un anumit loc, iar in medie, un angajat trebuie sa stagneze doar 10 luni in acelasi loc pana cand incepe sa adune frustrari. Vrei sa schimbi asta? Lucreaza impreuna cu angajatii tai pentru a stabili un drum de viitor si o progresie naturala a carierei lor, pentru a ii motiva.

Mai mult, oamenii lucreaza mai bine cand se simt provocati si utili, asa ca in tot ce faci, incearca sa creezi o astfel de atmosfera.

6. Nu ridica bariera Angajator-Angajat

Nimic nu distruge un loc de munca mai mult decat sentimentul de inferioritate si frustrarile cauzate de bariera dintre angajator si angajat. Vrei ca angajatii tai sa vrea sa vina la locul de munca? Atunci asigura-te ca esti acolo si ca te implici in vietile lor. Saluta-i cand ii vezi, intreaba-i ce au facut in weekend si verifica periodic sa vezi cum merg lucrurile.