2022, anul schimbărilor majore din școala românească. Gabi Bartic, BRIO: ”E momentul în care întregul demers educațional va fi evaluat”

Joi, 07 Aprilie 2022, ora 17:20
877 citiri
2022, anul schimbărilor majore din școala românească. Gabi Bartic, BRIO: ”E momentul în care întregul demers educațional va fi evaluat”
Gabi Bartic

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat în 30 martie schimbări majore care vizează sistemul de învățământ. Elevii vor începe anul școlar 2022-2023 într-un mod diferit față de ceea ce știau până acum: înlocuirea semestrelor cu cinci module de învățare, alternate cu cinci vacanțe, dar și eliminarea tezelor și introducerea evaluărilor standardizate.

Situația se va schimba și pentru profesori. Aceștia vor avea mai multă autonomie, în sensul că vor avea posibilitatea să își structureze materia și să stabilească un ritm propriu de predare, în funcție de cum consideră că este cel mai bine astfel încât elevii să asimileze și să înțeleagă informațiile.

Ca de fiecare dată când este implementată o schimbare majoră, opinia publică s-a împărțit în două tabere: cei care îmbrățișează modificările și susțin că nevoile elevilor sunt diferite, drept urmare accentul ar trebui să cadă pe acestea, dar și tabăra cealaltă, care susține că elevii ar putea fi confuzi din cauza numeroaselor schimbări din ultimii doi ani, parte din ele generate și de pandemia COVID-19.

Gabi Bartic, CEO Brio, a explicat pentru Ziare.com că există o nevoie acută de modernizare în educație, că sistemul de învățământ românesc trebuie să fie ancorat în prezent, dar și că este vizibilă o primă modificare centrată pe elev și pe nevoile lui.

Ziare.com: Tezele pe care elevii le susțineau semestrial vor fi înlocuite cu evaluări standardizate. Cum vedeți această decizie în contextul în care nu s-a decis și modificarea conținutului programei școlare?

Gabi Bartic: Voi începe cu o generalizare: suntem de acord aici, la nivelul întregii nații (și îndrăznesc să cred că e unul dintre singurele puncte în care avem consens în așa covârșitoare proporție), că e nevoie de progres, de modernizare în educație. Voit nu am spus reformă, pentru că am ajuns unde suntem urmare a unor multiple reforme care mai de care mai originale. Trebuie să facem acest salt de la gândirea de secol trecut la gândirea de secol 21 în educație. Și aici ne referim și la conținuturi, dar și la modul de a evalua elevii, și la managementul școlilor.

Există partizani ai fiecărui mod de a ajunge la modernizare: fie radicalii care spun - rupem foaia și scriem de la capăt, fie adepții pașilor mici – e clar însă că într-un fel trebuie abordat. Acum avem un pas. Extrem de important ...citeste mai departe despre "2022, anul schimbărilor majore din școala românească. Gabi Bartic, BRIO: ”E momentul în care întregul demers educațional va fi evaluat”" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#sistem educational, #invatamant , #Stiri Administratie