Președinele Iohannis se implică în criza facturilor la energie. Întâlnire la Cotroceni cu șefii Enel

Marti, 14 Septembrie 2021, ora 16:41
430 citiri
Președinele Iohannis se implică în criza facturilor la energie. Întâlnire la Cotroceni cu șefii Enel
Preşedintele Klaus Iohannis a avut marți, 14 septembrie, o întâlnire cu conducerea Enel Group FOTO Facebook/ Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a avut marți, 14 septembrie, o întâlnire cu conducerea Enel Group.

Șeful statului le-a transmis reprezentanților companiei că este necesar un efort comun al companiilor din sectorul energetic şi al autorităţilor statului, în vederea identificării celor mai potrivite măsuri şi instrumente destinate protejării consumatorilor vulnerabili, dar şi firmelor din sectorul productiv.

”Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit marţi, 14 septembrie 2021, la Palatul Cotroceni, delegaţia Enel Group, condusă de Francesco Starace, CEO Enel Group. În cadrul întrevederii, conducerea Enel Group a prezentat activitatea companiei şi planuri de investiţii ambiţioase, care vizează dezvoltarea de noi capacităţi de producţie a energiei electrice din resurse regenerabile, precum şi obiective privind sustenabilitatea reţelelor de distribuţie, în contextul priorităţilor axate pe digitalizare şi electromobilitate. Preşedintele României a subliniat necesitatea creşterii consistente a investiţiilor şi a dezvoltării de noi unităţi de producţie în sectorul energetic, care să contribuie la consolidarea securităţii energetice a României, dar şi în plan regional. În acest sens, Preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că pot fi explorate şi fructificate noile direcţii de dezvoltare, cu soluţii pe termen lung, precum electromobilitatea sau utilizarea hidrogenului ca sursă de energie”, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Totodată, preşedintele României a încurajat continuarea dialogului dintre Enel şi autorităţile statului, evidenţiind importanţa valorificării avantajelor deosebite pe care ţara noastră le deţine în sectorul energetic.

”În cadrul întâlnirii, au fost discutate principalele provocări cu care se confruntă în prezent piaţa energiei la nivel european, precum şi aspectele specifice pieţei autohtone, ale cărei evoluţii din ultima perioadă au creat îngrijorări majore la nivelul consumatorilor casnici şi industriali. În acest sens, Preşedintele Klaus Iohannis a transmis conducerii Enel Grup că este necesar un efort comun al companiilor din sectorul energetic şi al autorităţilor statului, în vederea identificării celor mai potrivite măsuri şi instrumente destinate protejării consumatorilor vulnerabili, dar şi firmelor din sectorul productiv, puternic afectate de actuala creştere a preţurilor la energie”, subliniază Administr ...citeste mai departe despre "Președinele Iohannis se implică în criza facturilor la energie. Întâlnire la Cotroceni cu șefii Enel" pe Ziare.com

Ce alimente vor avea prețuri plafonate până la finalul anului. Cîțu: "Când elimini astfel de măsuri, prețurile explodează"
Ce alimente vor avea prețuri plafonate până la finalul anului. Cîțu: "Când elimini astfel de măsuri, prețurile explodează"
Prețurile plafonate ale alimentelor de bază rămân valabile în continuare după ce Președintele Klaus Iohannis a semnat prelungirea ordonanței de urgență care le reglementează miercuri, 27...
Câciu vs. Burduja. Miniștrii se contrează pe schema de investiții pentru energie regenerabilă: ”Să nu fie plătită de populație”
Câciu vs. Burduja. Miniștrii se contrează pe schema de investiții pentru energie regenerabilă: ”Să nu fie plătită de populație”
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a criticat marți, 26 martie, schema de susținere a energiei regenerabile prin Contracte pentru Diferență (CfD). Într-un...
#Klaus Iohannis, #Enel, #preturi, #energie electrica , #Stiri Administratie