Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
Administratie > Stiri Administratie
A   A   A

Programa școlară a elevilor, în veșnică dezbatere. Gabi Bartic, BRIO: ”Aș pleca de la nevoile copilului, de la cele reale, serioase, de a ști”

Programa școlară a elevilor, în veșnică dezbatere. Gabi Bartic, BRIO: ”Aș pleca de la nevoile copilului, de la cele reale, serioase, de a ști”
Gabi Bartic
Programa școlară a elevilor din România este într-o veșnică dezbatere. Părerile sunt împărțite: prea multe sau prea puține materii, mai mult sau mai puțin folositoare, la care se adaugă și discuțiile aprinse de fiecare dată când se introduce o disciplină nouă.
Probabil că una dintre cele mai controversate propuneri a fost introducerea educației sexuale, care a stârnit reacții în rândul părinților, elevilor, profesorilor, politicienilor și chiar la nivelul Bisericii Ortodoxe Române.

Gabi Bartic, CEO Brio, a explicat pentru Ziare.com că atunci când vine vorba despre programa școlară, elevii au nevoie în primul rând de coerență. Mai mult, spune că actualizarea acesteia ar trebui să se facă ținând cont de nevoile reale ale copilului.

Ziare.com: Se vorbește foarte frecvent despre programa elevilor din România, considerată foarte încărcată. Cum vi se pare?
Gabi Bartic: Aici nu pot răspunde decât în calitate de părinte, nu dețin aparatul necesar să analizez programa școlară. Tot ce știu este că nu am văzut niciodată cum se manifestă sindromul „copil care știe prea mult”. Putem vorbi însă infinit, și acesta e un bun prilej să începem, despre felul în care informațiile le sunt prezentate copiilor, despre felul în care copiii ascultă interminabil teorie și se întreabă când vor ajunge să înțeleagă la ce le folosește informația aceea, pentru că nu sunt încurajați să facă legături între informațiile pe care le înmagazinează la Fizică cu cele de la Chimie sau Biologie. Și așa mai departe.

Știu că nu răspund întrebării și că de fapt fandez lateral când spun că eu cred că, pentru niște lecții interesante, predate așa cum vedem noi că se poate în exemple din ce în ce mai multe aflate pe internet, va exista mereu interes și respectiva informație, stocarea ei, nu va produce traume sau burnout pentru copil și nici revolte din partea părinților. Ce produce revoltă în general este modul în care informația e transmisă. Modul în care se petrece transferul de informație și modul în care se verifică stocarea acesteia.

Ziare.com: În ultimii ani au fost introduse diverse materii, cum ar fi educație financiară sau digitală. Cu alte cuvinte, tendința pare să fie introducerea unor noi materii adaptate la nevoile noilor generații. Cât de adaptate sunt ele cu adevărat?

Gabi Bartic: Ele sunt, fără îndoială, necesare. Ați pomenit ...citeste mai departe despre "Programa școlară a elevilor, în veșnică dezbatere. Gabi Bartic, BRIO: ”Aș pleca de la nevoile copilului, de la cele reale, serioase, de a ști”" pe Ziare.com
Facebook ShareTweet
 Joi, 06 Ianuarie 2022, ora 14:05

 Articol citit de 365 ori

Cele mai citite
Versiuni: mobil  /  Web
Contact  |  Ajutor
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor