Ce vârstă au cei mai mulți români care sunt în căutarea unui loc de muncă. Noi date despre rata șomajului

Vineri, 27 Mai 2022, ora 18:51
1273 citiri
Ce vârstă au cei mai mulți români care sunt în căutarea unui loc de muncă. Noi date despre rata șomajului
224.820 de persoane nu aveau job în aprilie 2022 FOTO arhivă ziare.com

Rata şomajului la nivel naţional a scăzut în aprilie cu 0,07 puncte procentuale față de luna precedentă și cu 0,59 pp față de aceeași lună din 2021, la 2,57%, potrivit datelor făcute publice vineri, 26 mai, de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Numărul total de şomeri la finele lunii aprilie 2022 a fost de 224.820 de persoane, mai mic cu 5.468 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 41.806 au fost şomeri indemnizaţi şi 183.014 şomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 4.122 persoane, iar a celor neindemnizaţi a fost mai mic cu 1.346 persoane faţă de luna precedentă.

Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii aprilie se prezintă astfel: 63.720 şomeri provin din mediul urban şi 161.100 şomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 - 49 de ani (56.960), urmaţi de cei cu vârstă între 50 şi 55 ani (45.861), la polul opus aflându-se persoanele între 25 - 29 de ani (15.328).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (30,58%).

Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 32,20% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,69%. ...citeste mai departe despre "Ce vârstă au cei mai mulți români care sunt în căutarea unui loc de muncă. Noi date despre rata șomajului" pe Ziare.com

#someri Romania, #rata somaj, #ANOFM , #Stiri Administratie