Un român a furat în Italia telefoane mobile în valoare de aproape 60.000 de euro. Cât timp va sta la închisoare

Duminica, 28 August 2022, ora 18:31
445 citiri
Un român a furat în Italia telefoane mobile în valoare de aproape 60.000 de euro. Cât timp va sta la închisoare
Bărbatul va fi trimis în Italia FOTO IPJ Botoșani

Un bărbat din judeţul Botoşani, care era dat în urmărire, după ce a fost condamnat în Italia în urma unei spargeri a unui magazin de telefonie mobilă, a fost capturat de poliţiştii din Botoşani, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Mihăileni, au reuşit identificarea unui bărbat, de 36 de ani, din comuna Dersca, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, emis de autorităţile din Italia.

Bărbatul a fost condamnat la cinci ani şi 11 luni de închisoare, pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat.

"Bărbatul, în complicitate cu alte persoane, prin spargerea unui geam, ar fi pătruns într-un magazin, de unde ar fi sustras mai multe telefoane mobile, creând un prejudiciu estimat la 59.000 de euro. Acesta a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind escortat către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, unde a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat în faţa instanţei de judecată", a afirmat reprezentantul IPJ Botoşani. ...citeste mai departe despre "Un român a furat în Italia telefoane mobile în valoare de aproape 60.000 de euro. Cât timp va sta la închisoare" pe Ziare.com

Infinix intră pe piața din România! Producătorul oferă telefoane de buget, cu specificații decente. Care sunt prețurile
Infinix intră pe piața din România! Producătorul oferă telefoane de buget, cu specificații decente. Care sunt prețurile
Compania Infinix Mobility, cunoscută pentru tehnologiile inovative și telefoanele de buget, mid-range și high-end, își extinde acum operațiunile pe piața din România. Fondată în 2013,...
#roman, #Italia, #furt, #telefoane mobile, #arestta, #Botosani , #Stiri Administratie