Până când vom putea valida călătorii de 1,3 lei cu transportul public din București. Urmează o perioadă de adaptare și tranziție la biletul de 3 lei

Marti, 27 Iulie 2021, ora 10:59
699 citiri
Până când vom putea valida călătorii de 1,3 lei cu transportul public din București. Urmează o perioadă de adaptare și tranziție la biletul de 3 lei
Se scumpesc biletele la metrou si la STB FOTO Facebook/ Societatea de Transport Bucuresti

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov a anunţat marţi, 27 iulie, că în toată luna august călătorii vor putea valida bilete de 1,30 lei, pentru o călătorie, dar și bilete de 90 sau 120 de minute, pentru a obişnui cetățenii cu noul sistem de tarifare aplicabil de la 1 august.

De asemenea, controlorii vor face multiple acţiuni de informare.

”Întregul sistem de transport din Regiunea Bucureşti – Ilfov va fi integrat, începând cu data de 1 august, astfel încât nu vor mai exista diferenţe de tarif între liniile urbane, regionale şi cele expres, iar pasagerii vor putea călători atât la suprafaţă, cât şi cu metroul, cu acelaşi bilet, într-un anumit interval de timp. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), cea care gestionează transportul public de călători din regiune şi a luat această decizie, va implementa noua politică tarifară în mod gradual”, a anunţat, arţi, TPBI, într-un comunicat de presă.

Astfel, pentru a facilita adaptarea călătorilor, în toată luna august, pasagerii vor putea valida atât bilete de 1,30 lei (care permit doar o călătorie cu un singur vehicul), cât şi bilete de 90 sau de 120 de minute (care permit mai multe călătorii, cu mai multe mijloace de transport, inclusiv cu metroul). Tot pentru acomodarea populaţiei cu noile tarife, în luna august, controlorii vor desfăşura acţiuni susţinute de prevenţie şi de îndrumare pentru călători.

”Prin această măsură, cu acelaşi bilet, deplasarea locuitorilor din Ilfov cu autobuze ale vechilor linii regionale, care era restricţionată la limita administrativă a Capitalei, va putea fi continuată până în centrul metropolei, în toată reţeaua de transport, cu o singură validare. Eliminarea diferenţelor de tarif dintre zone îi va avantaja şi pe locuitorii din Bucureşti, care, de exemplu, vor dori să meargă la sfârşit de săptămână în zone de agrement. Totodată, în acest mod, vor fi corectate situaţiile în care un călător era nevoit să valideze două călătorii pentru o cursă scurtă, deoarece tranzita un capăt de linie (de ex. Ministerul Transporturilor – Gara de Nord – Grădina Botanică)”, a mai transmis TPBI.

Prin noua politică tarifară, TPBI introduce pe scară largă în Bucureşti şi Ilfov un concept foarte răspândit în Europa, astfel încât, dacă un pasager optează ...citeste mai departe despre "Până când vom putea valida călătorii de 1,3 lei cu transportul public din București. Urmează o perioadă de adaptare și tranziție la biletul de 3 lei" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#STB, #scumpire, #bilete, #Calatorii, #metrorex , #Stiri Administratie