Clientii Alpha Finance pot tranzactiona pe pietele externe de capital

Miercuri, 21 Octombrie 2009, ora 09:44
1694 citiri
Clientii Alpha Finance pot tranzactiona pe pietele externe de capital

Alpha Finance Romania a lansat serviciul Alpha Cosmos Trade, prin care investitorii vor putea tranzactiona instrumente financiare de pe mai mult de 20 de piete de capital, procesul de compensare-decontare nefiind ingreunat de moneda in care se face tranzactia, a anuntat marti firma de intermediere, conform NewsIn.

Astfel, Alpha Cosmos Trade va oferi posibilitatea tranzactionarii a peste 20.000 de actiuni, obligatiuni si alte instrumente financiare listate pe mai mult de 20 de piete de capital de pe patru continente.

Mai mult, Alpha Cosmos Trade va permite tranzactionarea acestor instrumente financiare fara a ingreuna procesul de compensare/decontare, clientul procedand la fel ca pentru o decontare locala, indiferent de moneda in care se efectueaza tranzactia.

"Intr-o era in care comunicarea devine din ce in ce mai simpla, lansarea Alpha Cosmos Trade reprezinta un pas pe care Alpha Finance Romania il face in vederea globalizarii ofertei sale.

Prin acest nou serviciu incercam sa conectam portofoliile clientilor nostrii la un mediu de investitii dinamic, fara a tine cont de granite", a declarat Stelios Bairactaris, director general al Alpha Finance.

Recent, presedintele Bursei de la Bucuresti, Stere Farmache, a intrat in consiliul de administratie al Alpha Finance, divizia de brokeraj a Alpha Bank, dupa ce Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a avizat modificarea componentei consiliului de administratie, prin inlocuirea lui Daniel Palita.

Alpha Finance a intermediat in luna septembrie tranzactii de aproape 9,8 milioane lei, adica 0,53% din totalul schimburilor realizate la Bursa de Valori. In primele noua luni ale anului, rulajul realizat de Alpha Finance a totalizat 71,67 milioane lei.

Câți bani scot din buzunare pofticioșii pentru primele cireșe. „E un moft ăsta. O jumătate de kilogram probabil că mi-aș permite”
Câți bani scot din buzunare pofticioșii pentru primele cireșe. „E un moft ăsta. O jumătate de kilogram probabil că mi-aș permite”
Pe unele tarabe din piețe se vând acum și cireșe, iar un kilogram se vinde cu 150 de lei. Fructele sunt aduse din Turcia și Grecia, iar comercianții spun că, de fapt, prețul de...
Google renunță la Dock-ul cu încărcător pentru tableta Pixel
Google renunță la Dock-ul cu încărcător pentru tableta Pixel
În iunie anul trecut, Google a lansat tableta Pixel, care a inclus în pachet un Dock cu Încărcător și Difuzor, destinat să transforme dispozitivul într-un difuzor inteligent atunci când...
#alpha, #finance, #capital, #piete, #externe , #stiri Alpha Bank