Directorul Volkswagen spune ca grupul este capabil sa produca 50 de milioane de autovehicule electrice

Luni, 12 Noiembrie 2018, ora 17:58

2923 citiri

Foto: CC0 Creative Commons

Grupul auto german Volkswagen a pus la punct o platforma pentru vehicule electrice si a definitivat un program de achizitii de baterii care sa ii permita sa produca 50 de milioane de vehicule electrice, a declarat directorul general al grupului Volkswagen, Herbert Diess, pentru revista de specialitate Automobilwoche.

In anul 2017, intregul grup Volkswagen a vandut la nivel mondial un numar de aproximativ 10,7 milioane autovehicule, ceea ce i-a permis sa ocupe titlul de cel mai mare producator auto din lume, transmite Reuters.

Herbert Diess a precizat pentru Automobilwoche ca platforma de vehicule electrice a fost "programata" pentru 50 de milioane de unitati, adaugand ca si achizitiile de baterii au fost pregatite pentru acest numar.

"Am cumparat baterii pentru 50 de milioane de vehicule", a subliniat Herbert Diess. Acesta a mai spus ca producatorul german poate realizate importante economii de scara si in consecinta va oferi vehicule electrice mai ieftine decat constructorul american Tesla.

Un purtator de cuvant de la VW a subliniat ca numarul mentionat de Herbert Diess se refera la obiectivul teoretic de termen lung pentru platforma de vehicule electrice MEB a constructorului german. Actuala platforma de vehicule a grupului Volkswagen, denumita MQB, a generat vanzari de 50 milioane de vehicule, in principal vehicule cu motoare cu combustie interna, raspandite pe mai multi ani de vanzari si in randul a mai multe marci, a precizat purtatorul de cuvant. Volkswagen a alocat 50 miliarde de euro pentru achizitionarea de baterii a reiterat purtatorul de cuvant.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 marci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi si Bugatti, dar si camioanele MAN si Scania.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Economia Rusiei contra cronometru. Spoiala de suprafață a industriei în floare, finanțată de China, și realitatea cruntă a vieții oamenilor de rând
Când va depăși China economia SUA: Concluzia-șoc dată de un expert de la Oxford, care schimbă totul

Sursa: Agerpres

#Volkswagen masini electrice , #Masini electrice

Adaugă comentariu