Fiat 500 Estate, viitorul rival pentru MINI Clubman

Joi, 03 Aprilie 2008, ora 12:38

1350 citiri

Constructorul italian intentioneaza sa produca o versiune Estate a modelului de mare succes Fiat 500, care sa concureze cu MINI Clubman. Aceasta va fi inspirata de modelul din anii 60 si ar putea prelua si numele de Giardiniera. Asa cum se observa in fotografiile de fata, viitorul break torinez nu

se va baza pe inovatii folosite de rivalul de la MINI, cum ar fi cele

doua usi de acces in portbagaj sau a doua portiera de pe partea

dreapta, ci va avea un haion clasic si practic.


Prin prelungirea plafonului, Giardiniera va oferi un spatiu la cap

marit pentru pasagerii din spate, iar volumul spatiului destinat

bagajelor va spori si el.


Fiat va incerca sa mentina costurile de dezvoltare si productie cat mai

reduse prin folosirea aceleiasi parti frontale si aceluiasi ampatament

de pe hatchback. In plus, consola spate ar putea fi usor marita, partea

posterioara mai ridicata, in timp ce pe plafon vor fi montate doua sine

cromate prin care sa se diferentieze noul model.


Fiat Giardiniera nu va fi primul 500 break din istoria marcii. Carosierul milanez Castagna a prezentat luna trecuta la Salonul Auto de la Geneva versiunea "Woody Wagon" , un break care se caracteriza prin numeroasele insertii din lemn.


In ceea ce priveste gama de motorizari, aceasta va fi imprumutata de la

Fiat 500 si va cuprinde o varianta pe benzina entry-level de 1,2

litri/69 CP, una mai puternica de 1,4 litri/100 CP, precum si un diesel

1.3 Multijet/75 CP. De asemenea, Fiat ia in calcul si o versiune

performanta Abarth a break-ului 500, dar numai daca va fi suficienta

cerere pentru ea.


Noul Fiat 500 Giardiniera va fi lansat pe piata undeva in 2010. Pana

atunci, urmatorul Fiat 500 care va aparea va fi varianta Cabrio

(prezentata in schita de mai jos) si va fi dezvaluita anul viitor, la

Geneva, urmand sa ajunga in show-room-uri cel mai tarziu in vara lui

2009.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro

Sursa: Business24

Adaugă comentariu