Germania se opune planului Uniunii Europene de a interzice mașinile cu motoare cu ardere internă din 2035

Miercuri, 22 Iunie 2022, ora 08:29

523 citiri

Guvernul Germaniei nu va fi de acord cu planurile Uniunii Europene de a interzice efectiv vânzarea de maşini noi cu motoare cu ardere internă din 2035 FOTO Pixabay

Guvernul Germaniei nu va fi de acord cu planurile Uniunii Europene de a interzice efectiv vânzarea de maşini noi cu motoare cu ardere internă din 2035, a declarat marţi ministrul de Finanţe Christian Lindner, transmite Reuters.

În încercarea sa de a reduce emisiile care contribuie la încălzirea planetei cu 55% până în 2030, faţă de nivelurile din 1990, Comisia Europeană a propus o reducere cu 100% a emisiilor de CO2 de la maşinile noi până în 2035.

Asta înseamnă că ar fi imposibil să vinzi maşini cu motor cu combustie după 2035.

Parlamentarii Parlamentului European au susţinut propunerile luna aceasta, înainte ca negocierile cu ţările UE cu privire la legea finală să aibă loc.

Vorbind la un eveniment găzduit de asociaţia industriei BDI din Germania, Lindner a spus că vor continua să existe nişe pentru motoarele cu ardere internă, aşa că interdicţia este greşită. El a mai spus că guvernul nu va fi de acord cu această legislaţie europeană.

Lindner, un membru al democraţilor liberi pro-business, partid care împarte puterea cu social-democraţii şi verzii, a spus că Germania va fi în continuare o piaţă majoră pentru vehiculele electrice. ...citeste mai departe despre "Germania se opune planului Uniunii Europene de a interzice mașinile cu motoare cu ardere internă din 2035" pe Ziare.com

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Sonos și-a actualizat complet aplicația. Cu ce funcții noi vine
Prăbușirea unui titan din cripto. Cum a ajuns o mare companie să fie acuzată de finanțarea terorismului

Sursa: Business24

#masini, #Germania, #Uniunea Europeana , #Stiri Auto

Adaugă comentariu