Jaguar Land Rover a vandut un numar record de masini in 2013

Luni, 13 Ianuarie 2014, ora 18:40

2087 citiri

Constructorul britanic de automobile de lux Jaguar Land Rover a anuntat luni ca o crestere a cererii de automobile de lux pe piete precum Brazilia, China, India si SUA a facut ca vanzarile sale ca inregistreze o crestere anuala de 19% in 2013, transmite Reuters.

Jaguar Land Rover, o divizie a grupului indian Tata Motors, a vandut anul trecut un numar record de 425.006 de vehicule si de asemenea au fost inregistrate noi recorduri de vanzari pe 38 din pietele sale internationale. Cel mai rapid (42%) au crescut vanzarile de autoturisme de lux Jaguar (76.668 unitati) in timp ce vanzarile de automobile de teren Land Rover au crescut cu 15% pana la 348.338 unitati.

"Concentrarea noastra pe design, tehnologie, inovatie si calitate a facut ca Jaguar Land Rover sa ajunga la consumatorii de pe mai multe piete ca niciodata", a declarat directorul general de la Jaguar Land Rover, Ralf Speth.

Jaguar Land Rover, companie care genereaza aproximativ 85% din veniturile sale din vanzarile la export, a raportat cresteri puternice pe toate regiunile, in frunte cu cresterea de 30% inregistrata in Asia-Pacific, o crestere de 21% in America de Nord si un avans de 14% in Marea Britanie.

Anterior si ceilalti producatori britanici de automobile de lux (Rolls Royce si Bentley Motors) au anuntat ca au inregistrat vanzari record in 2013, o dovada ca industria auto din Marea Britanie si-a revenit dupa criza financiara din 2008.

Asociatia producatorilor si comerciantilor de automobile din Marea Britanie (SMMT) estima saptamana trecuta ca productia de automobile din Marea Britanie va depasi pana in 2017 varful de 1,72 milioane unitati inregistrat in anul 2017.

Datele oficiale privind numarul de autovehicule produse in 2013 urmeaza sa fie date publicitatii in data de 23 ianuarie insa analistii estimeaza ca cel mai probabil anul trecut a fost depasit pragul de 1,5 milioane unitati, o premiera in ultimii sase ani.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro

Sursa: Agerpres

#jaguar land rover, #vanzari Jaguar , #Automobile

Adaugă comentariu