Romanii cumpara tot mai putine masini. Vezi cifrele pentru 2011

Duminica, 29 Ianuarie 2012, ora 14:46

1679 citiri

Foto: Masini/ SURSA: dcnews.ro

Numarul autoturismelor din parcul auto national a crescut anul trecut cu 15.661 de masini, reprezentand un avans de doar 0,36% fata de anul precedent, si a ajuns la 4,323 milioane de unitati.

Aproape 70% din autoturisme sunt echipate cu motorizari pe benzina, potrivit datelor Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

In ceea ce priveste vechimea, aproape 1,3 milioane de masini sunt in intervalul 6-10 ani, 1,16 milioane de autoturisme au intre trei si cinci ani si aproape 300.000 au fost produse in urma cu cel mult doi ani. Numarul masinilor cu o vechime de peste 20 de ani era de aproape 700.000 de unitati.

In Bucuresti sunt cele mai multe autoturisme, respectiv 901.000 unitati, capitala fiind urmata de judetele Timis (165.900 unitati), Cluj (163.800 unitati) si Prahova (158.000 masini). La polul opus, se afla Tulcea, cu putin peste 31.600 masini, si Calarasi, cu 33.300 unitati inscrise.

Parcul total de vehicule numara anul trecut 5,48 milioane de unitati, cu 1,17% mai mult fata de nivelul inregistrat in 2010.

In 2010, parcul auto din Romania a crescut anul trecut cu 1,8%, la aproape 5,42 milioane de vehicule, din care 4,3 milioane au fost autoturisme, cu 6,4% mai mult fata de 2009

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO
Eveniment exploziv, o monedă a devenit cea mai puternică din lume: A crescut cu 25% față de dolarul american

Sursa: Mediafax

#parc auto national, #masini inmatriculate in 2011, #cumparare masini Romania , #Parcuri auto

Adaugă comentariu