Tata Motors infiaza Jaguar si Land Rover

Marti, 03 Iunie 2008, ora 15:28

1672 citiri

Tata Motors Ltd, principalul producator indian de vehicule, a anuntat luni ca a incheiat achizitia Jaguar si Land Rover, pentru 2,3 miliarde dolari, adaugand marcile de lux unei linii de productie ce include si modelul economic Nano.

Achizitia in numerar, care a fost stabilita in martie, include toate drepturile de proprietate intelectuala, uzinele de productie, doua centre de proiectare in Marea Britanie si o retea mondiala de companii de vanzare, a anuntat Tata Motors intr-un comunicat.


Cele doua marci au fost cumparate de la Ford Motor Co, ce a contribuit cu aproximativ 600 milioane dolari la planurile de pensionare Jaguar si Land Rover, si au fost incheiate acorduri pe termen lung pentru furnizarea de motoare, piese si alte componente.

"Jaguar si Land Rover sunt doua marci britanice reprezentative si isi vor pastra identitatea distincta , continuand sa urmeze planurile de afaceri ca si pana acum", a declarat presedintele Ratan Tata in comunicat.


"Recunoastem imbunatatirea semnificativa a performantelor celor doua marci si vrem sa continuam aceasta tendinta si in urmatorii ani", a declarat directorul executiv in exercitiu al Jaguar si Land Rover, David Smith.


Tata Motors a anuntat saptamana trecuta ca va strange capital in valoare de 1,7 miliarde dolari prin intermediul a trei emisiuni de actiuni, pentru a finanta achizitia. Compania este estimata sa inceapa vanzarea modelului Nano, cea mai ieftina masina din lume, al carei pret depaseste cu putin 2.500 dolari, in India spre sfarsitul acestui an.


Tata Motors, principalul producator de autobuze si camioane din India, si cel de-al treilea producator de autoturisme, a incercat sa-si extinda prezenta in pietele mondiale prin aliante si achititii in ultimii ani. Compania a cumparat Daewoo Commercial Vehicles in 2004 si detine o participatie minoritara in cadrul producatorului spaniol de autobuze Hispano Carrocera.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO
Eveniment exploziv, o monedă a devenit cea mai puternică din lume: A crescut cu 25% față de dolarul american

Sursa: Business24

Adaugă comentariu