Obama nu renunta la vacanta din cauza crizei

Joi, 11 August 2011, ora 14:46

1540 citiri

Barack Obama nu va renunta la concediu din cauza crizei economice. Acesta va ramane la Martha's Vineyard, o insula din largul coastelor statului Massachusetts, la circa 800 de kilometri de Washington, anunta Mediafax.

Mai multi comentatori i-au cerut lui Obama sa ramana la Washington si sa convoace Congresul, aflat in vacanta parlamentara, pentru a discuta despre noi mijloace de creare de locuri de munca si de relansare a cresterii economice.

"Nu cred ca americanii ar avea rezerve in legatura cu faptul ca presedintele va petrece un timp cu familia sa", a declarat miercuri purtatorul de cuvant al Casei Albe, Jay Carney, adaugand ca Barack Obama lucreaza permanent pentru rezolvarea dosarelor economice.

" Notiunea de vacanta prezidentiala nu exista: presedintia te insoteste oriunde mergi. Se va afla in comunicare directa si constanta si va avea sedinte periodice cu echipa sa de securitate nationala si cu echipa economica ", a adaugat Carney. "Si, desigur, va fi in masura sa revina (la Washington) daca va fi necesar. Nu este asa de departe", a spus el.

Obama si-a intrerupt de mai multe ori vacantele in trecut. Cu doi ani in urma, el a parasit Martha's Vineyard pentru a asista, la Boston, la inmormantarea prietenului si mentorului sau politic, senatorul Edward Kennedy.

In timpul vacantei de Craciun din 2009, cand se afla in Hawaii, a fost criticat pentru ca a reactionat cu intarziere la tentativa de atentat comisa de un tanar nigerian la bordul unui avion Amsterdam - Detroit.

Barack Obama a devenit tinta unor critici neobisnuite in presa, dupa diferendul cu congresmenii republicani in legatura cu cresterea plafonului de indatorare al Statelor Unite. El a afirmat ca va prezenta, in urmatoarele saptamani, un nou set de masuri pentru crearea de locuri de munca si reducerea deficitului.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News

Sursa: Business24

#barack obama, #presedinte sua, #vacanta obama, #concediu barack obama , #stiri Barack Obama

Adaugă comentariu