BCE avertizeaza Deutsche Bank si Commerzbank ca entitatea rezultata din fuziune trebuie sa detina capital suplimentar

Joi, 21 Martie 2019, ora 14:13

1421 citiri

Foto: CC0 Creative Commons

Un nou gigant bancar care ar rezulta dintr-o fuziune trebuie sa detina capital suplimentar si o structura legala care sa permita autoritatilor sa-l inchida in cazul in care da faliment, a afirmat joi Andrea Enria, presedintele noii agentii de supervizare bancara (SSM) din cadrul Bancii Centrale Europene, transmite Reuters.

"Daca o banca devine prea mare, prea complexa sau prea interconectata, trebuie sa aiba capital suplimentar", a raspuns Andrea Enria, intrebat in Parlamentul European despre posibila fuziune intre Deutsche Bank si rivala sa Commerzbank.

Bancile considerate prea mari pentru a da faliment sunt supervizate mai strict datorita importantei lor pentru sistemul financiar global.

"Chiar daca devii o banca mare trebuie sa-ti poti rezolva problemele astfel incat sa demonstrezi ca ai structurile necesare pentru a rezista in cazul unei crize", a adaugat seful SSM.

Joi ar urma sa aiba loc sedinta Consiliilor de supervizare ale Deutsche Bank si ale Commerzbank, unde este posibil sa se discute despre o potentiala fuziune.

O eventuala fuziune intre cele doua banci ar crea o institutie cu active de aproximativ 1,8 trilioane de euro, imprumuturi si investitii, si o valoare de piata de aproximativ 25 miliarde de euro (28,3 miliarde de dolari), potrivit datelor de la inchiderea sedintei bursiere de vineri.

Noua institutie va detine o cincime din piata de retail banking din Germania si va numara 140.000 de angajati la nivel mondial.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News

Sursa: Agerpres

#Deutsche Bank fuziune Commerzbank , #stiri BCE

Adaugă comentariu