Blue Air, interesata de privatizarea companiei Cyprus Airways

Joi, 24 Iulie 2014, ora 11:28

1539 citiri

Blue Air intentioneaza sa participe, impreuna cu fondul de investitii Renaissance Capital, la procedura de privatizare a operatorului Cyprus Airways, a anuntat compania aeriana low-cost.

In acest scop, reprezentantii Blue Air au facut o vizita in Cipru unde au avut mai multe intalniri cu oficiali ai guvernului Cipru, ai Autoritatii Aeronautice si ai consultantului KPMG desemnat pentru structurarea procedurii de privatizare, se arata intr-un comunicat al operatorului.

Blue Air precizeaza ca, avand in vedere acordul de confidentialitate incheiat cu guvernul Republicii Cipru prin intermediul consultantului care se ocupa de privatizare, in stadiul actual nu pot fi facute publice detaliile tehnice ale acestei tranzactii.

Infiintata in anul 1947, Cyprus Airways este compania nationala a Republicii Cipru si opereaza 6 aeronave Airbus 320 catre 19 destinatii in Europa si Orientul Apropiat.

Cyprus Airways are incheiate parteneriate cu mai multe companii aeriene printre care si Tarom.

Firma Airline Management Solutions, infiintata de patru actionari romani, a preluat in mai 2013 fondul de comert al Blue Air, companie controlata de omul de afaceri Nelu Iordache.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Vizita neașteptată a lui Elon Musk în China. Ce urmărește să obțină miliardarul american din întâlnirile cu oficialii comuniști VIDEO
Economia Rusiei contra cronometru. Spoiala de suprafață a industriei în floare, finanțată de China, și realitatea cruntă a vieții oamenilor de rând

Sursa: Mediafax

#blue air, #privatizare Cyprus Airways, #companie aeriana low cos, #parteneriate companii aeriene , #Investitii

Adaugă comentariu