BMW: Nedeductibilitatea TVA-ului la achizitiile de autoturisme descurajaza piata auto

Miercuri, 08 Aprilie 2009, ora 10:26

3020 citiri

Reducerea cheltuielilor deductibile poate afecta semnificativ industria auto, aflata intr-o situatie economica dificila, si descurajeaza semnificativ nevoia fireasca de mobilitate a companiilor din Romania, se arata intr-un comunicat de presa al BMW Group Romania.

"Masurile prevazute in capitolul II din legea nr. 571/2003 pot duce la descurajarea pietei auto, in contextul in care aceasta industrie a adus un aport important la economie prin volumul de taxe si impozite, prin investitiile canalizate catre Romania, prin locurile de munca pe care le asigura. In acelasi timp se asigura o dezvoltare fara precedent a unitatilor de service neautorizate, in conditiile in care Executivul are ca prioritate combaterea evaziunii fiscale si sustinerea afacerilor corecte, platitoare de taxe si impozite", se arata in comunicatul BMW Group Romania.

Directorul general al companiei, Bernd John, considera ca, desi, poate parea ca prin reducerea cheltuielilor deductibile se vor aduce mai multi bani la bugetul de stat, impactul negativ pe care il are Ordonanta contrabalnseaza semnificativ aceaste beneficiu aparent.

"Nedeductibilitatea TVA-ului la achizitiile de autoturisme si a cheltuielilor cu intretinerea autoturismelor descurajeaza nevoia fireasca de mobilitate a tuturor companiilor din Romania si poate sa afecteze major piata auto in momentul in care ne aflam deja pe un trend negativ. Deductibilitatea limitata a cheltuielilor de service in limita a 30% va duce la solutii de reparatii improvizate, in ateliere neautorizate, in contextul in care partenerii nostri investesc anual milioane de euro in aparatura, personal si pregatire, in centre de service (...)", a mai spus Bernd John.

Astfel, BMW Group Romania se alatura altor doi importantii importatori de pe piata auto autohtona, Mercedes-Benz Romania si Porsche Romania, care, de asemenea, s-au declarat impotriva prevederilor capitolului II din Legea nr. 571/2003 privind masurile in domeniul politicii fiscale si considera ca Guvernul ar trebui sa se consulte cu un grup de experti din industria auto si reprezentanti ai companiilor care opereaza in aceasta piata.

Totodata, APIA, organizatie care grupeaza in randul membrilor sai producatorii si distribuitorii de autovehicule din Romania, a comunicat ca, prin acest proiect, Ministerul Finantelor Publice propune de fapt un blocaj pe piata auto si in sectoarele care depind in mare masura de acesta: mentenanta si service. in plus, vor fi puternic afectate si alte sectoare, precum cel de leasing sau al comertului cu carburanti.

Drept urmare, APIA solicita, in baza mandatului primit de la producatorii si importatorii de automobile din Romania, eliminarea acestor prevederi din proiectul de modificare a Codului Fiscal.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro

Sursa: Business24

#auto, #bmw, #dificila, #economica, #piata, #romania , #stiri BMW

Adaugă comentariu