Sub 20% din companii au credite contractate in tara si strainatate

Marti, 13 Septembrie 2011, ora 21:40

1131 citiri

Mai putin de 20% din totalul firmelor active, respectiv 116.000 de companii, aveau la mijlocul anului credite in derulare acordate de banci sau alte institutii financiare nebancare din Romania sau strainatate, numar cu 17,4% mai mic decat la finele anului trecut, potrivit BNR. 

"Numarul companiilor cu credite interne sau externe de la institutii financiare (banci si IFN) s-a redus cu 17,4% in perioada decembrie 2010- iunie 2011 (ajungand la aproximativ 116.000 de companii, respectiv 19,4% din firmele active din Romania).

Din totalul companiilor active, doar 13,3% apelau la finantari de la bancile autohtone (iunie 2011)", se arata in raportul asupra stabilitatii financiare, editia 2011, elaborat de Banca Nationala a Romaniei.

Din datele prezentate de BNR rezulta ca aproape o treime din firmele care beneficiaza de finantari au contractat credite de la institutii financiare nebancare din Romania sau de la institutii de credit din strainatate.

Gradul de concentrare a creditului a crescut, circa 88.000 de companii avand scaderi de datorie in medie cu 53%, in timp ce 33.000 au inregistrat un avans al datoriei in medie cu 141% (decembrie 2009 - iunie 2011).

"Reluarea creditarii sectorului corporativ, desi constransa de dificultatile inerente modificarii unui model de business concentrat pe oferta de produse financiare standardizate prin intermediul unor retele teritoriale extinse, are potential mare in urma procesului de dezintermediere produs pe parcursul crizei", concluzioneaza BNR. 

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro

Sursa: Business24

#credite, #companii, #banci , #stiri BNR

Adaugă comentariu