BRD ar putea anunta un profit net in crestere cu 33% pentru 2008

Miercuri, 11 Februarie 2009, ora 14:30

1895 citiri

BRD - Groupe Societe Generale ar putea afisa un profit net de 1,2 miliarde lei in 2008, in crestere cu 33% fata de anul anterior, in conditiile in care rezultatele financiare pentru trimestrul al patrulea ar putea fi in scadere, dupa deprecierea leului, spun analistii, citati de Reuters.

A doua banca din Romania, controlata de grupul francez Societe Generale (SocGen), ar putea anunta o deteriorarea a rezultatelor financiare din al patrulea trimestru, ca urmare a politicilor mai aspre privind provizioanele implementate de banca centrala si a blocajului de pe pietele de credit.

Deprecierea leului din ultimele trei luni ale anului, de asemenea, a afectat creditele in euro ale multor clienti. Pentru intregul an, insa, castigurile BRD au fost alimentate de veniturile in crestere din taxe si dobanzi si ar putea inregistra un avans cu 33% comparativ cu 2007.

Analistii care au participat la un sondaj Reuters au estimat in medie ca BRD ar putea anunta un profit net de 1,2 miliarde lei, cu active totale de 47,2 miliarde lei.

Pentru primele noua luni ale anului, profitul net al bancii avansase cu 52%, la 1,04 miliarde lei.

Castigurile pentru intregul an ale grupului bancar vor fi, de asemenea, sustinute de vanzarea pachetului de actiuni de la Asiban catre asiguratorul francez Groupama, care a generat un profit de 225 milioane lei, incasat in trimestrul al treilea.

BRD-SocGen va face publice rezultatele financiare pe 2008 in 12 februarie.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO
Eveniment exploziv, o monedă a devenit cea mai puternică din lume: A crescut cu 25% față de dolarul american

Sursa: Business24

#brd, # profit, # crestere, # socgen , #stiri BRD

Adaugă comentariu