Actionarii au aprobat: FP se va lista pe Bursa din Varsovia

Miercuri, 04 Aprilie 2012, ora 18:39

1202 citiri

Actionarii Fondului Proprietatea (FP) au aprobat miercuri, de principiu, listarea secundara a Fondului la Bursa din Varsovia.

Administratorul Fondului, Franklin Templeton, a recomandat la inceputul lunii iulie 2011 actionarilor listarea la bursa din Varsovia in primul trimestru al acestui an, prin vanzarea a maximum 10% din actiuni.

Managerul de fond al Fondului Proprietatea (FP), Greg Konieczny, declarase la finalul lunii ianuarie ca obiectivul cheie al listarii Fondului la bursa din Varsovia este acela de a atrage o cerere suplimentara pentru actiunile Fondului si, implicit, o crestere a pretului pe actiune.

Lansat in decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despagubirea cetatenilor romani ale caror proprietati au fost confiscate de fostul regim comunist. In urma licitatiei internationale anuntate in decembrie 2008, Franklin Templeton a castigat, in iulie 2009, mandatul in valoare de 3,4 miliarde euro al Fondului Proprietatea, fiind selectata dintre sapte companii globale de management al activelor.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News

Sursa: NewsIn

#fondul proprietatea bursa varsovia, #actionari FP bursa Varsovia, #actiuni fp , #Actiuni fondul proprietatea

Adaugă comentariu