BVB: locul 3 in clasamentul evolutiei pietelor de capital

Luni, 05 Aprilie 2010, ora 23:34

1264 citiri

Bursa de Valori de la Bucuresti (BVB) a crescut cu aproape 30% in primele trei luni ale anului, inregistrand a treia performanta intr-un clasament care include 81 de state, dupa pietele de capital din Ucraina si Estonia, potrivit datelor companiei britanice de cercetare Bespoke Investment Group.

Pietele din Ucraina si Estonia au avansat cu 58,87%, respectiv 41,36%, in perioada ianuarie-martie.

Din cele 81 de tari analizate de compania Bespoke, doar 12 au scazut in acest an, cel mai mare declin, de 31,4%, fiind inregistrat de bursa din Bermude.

In Europa Centrala si de Est, bursa din Ungaria a crescut cu 17,26%, piata din Letonia cu 16,91%, iar cea din Cehia cu 9,44%. Cu o crestere de 5,27% de la inceputul anului, SUA se situeaza sub media celor 81 de state, de 6,94%.

Dintre tarile membre G7, Japonia a consemnat cea mai mare crestere, de 6,62%, urmata de Marea Britanie - 6,13%, SUA, Germania - 4,67%, Canada - 3,14%, Franta - 2,49% si Italia, in declin cu 0,18%.

Rusia a avut cea mai buna evolutie din randul marilor economii emergente, cu o crestere de 11,38%, urmata de Brazilia - 3,61% si India -1,3%. Piata de capital chineza a coborat cu 3,96%. 

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Fidelis intra la tranzacționare – TradeVille

Sursa: Business24

#bursa, #bvb, #investitori, #clasament , #stiri BVB

Adaugă comentariu