Burberry a ars haine si parfumuri de 90 de milioane de lire ca sa nu riste sa fie vandute ieftin

Joi, 19 Iulie 2018, ora 22:36

1838 citiri

Foto: Arhiva Facebook/Burberry

Compania britanica Burberry a distrus produse din stocul de anul trecut in valoare de 28,6 milioane de lire sterline, in incercarea de a-si proteja brandul. In total, in ultimii cinci ani, marfa distrusa de Burberry valoareaza peste 90 de milioane de lire sterline.

Aceasta practica - de distrugere a produselor nevandute - este adoptata de numeroase marci, pentru a preveni furtul lor sau vanzarea la preturi mici.

Compania a precizat ca anul trecut a fost nevoita sa distruga o mare cantitate de parfumuri, dupa ce a semnat un nou contract cu firma americana Coty. Aceasta din urma a realizat un nou stoc, iar Burberry a trebuit sa scape de produse in valoare de 10 milioane de lire sterline.

"Motivul pentru care fac asta este ca piata sa nu fie asaltata de reduceri. Ei nu doresc ca produsele Burberry sa ajunga in mainile oricui le poate vinde la preturi mai mici si, astfel, sa devalorizeze brandul", a spus Maria Malone de la Manchester Metropolitan University.

Activistii de mediu se arata, de fiecare data, nemultumiti de aceaste pierderi. "In ciuda preturilor ridicate, Burberry nu arata respect fata de propriile produse, de munca si de resursele naturale care sunt folosite pentru realizarea lor", a spus Lu Yen Roloff de la Greenpeace.

"Cantitatea tot mai mare de stoc arata o supraproductie, iar in loc sa incetineasca productia, ei incinereaza haine si produse in stare perfecta. Este un secret murdar in industria modei. Burberry este doar varful aisbergului".

De cealalta parte, Burberry a transmis ca energia generata de arderea acestor produse a fost captata.

In ultimul an financiar, incheiat pe 31 martie, compania britanica a raportat o crestere a profitului cu 5%, pana la 431 milioane de lire sterline, cu vanzari de pana la 2,7 miliarde de lire sterline. ...citeste mai departe despre "Burberry a ars haine si parfumuri de 90 de milioane de lire ca sa nu riste sa fie vandute ieftin" pe Ziare.com

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO
Eveniment exploziv, o monedă a devenit cea mai puternică din lume: A crescut cu 25% față de dolarul american

Sursa: Business24

#Burberry ars haine parfumuri, #moda branduri ard produse , #Stiri Companii

Adaugă comentariu