Chirita: negociem accesul furnizorilor autohtoni in hipermarketuri

Joi, 15 Martie 2012, ora 15:16

1715 citiri

In prezent sunt discutii cu o serie de retaileri mari pentru a vedea cum poate fi facilitat accestul unor furnizori autohtoni, a declarat presedintele Consiliului Concurentei Bogdan Chiritoiu.

"Suntem in discutii cu o serie de retaileri mari pentru a vedea cum putem facilita accesul unor furnizori autohtoni, institutia fiind axata pe eficienta economica", a spus Chiritoiu, intrebat, in cadrul unui Forum pentru IMM-uri, cum poate fi rezolvata problema legata de prezenta produselor romanesti in hipermarketuri.

Presedintele Consiliului Concurentei a precizat ca principala preocupare a institutiei este axata pe eficienta si preturi scazute pentru consumatori, insa nu are parghii pentru a impune marilor lanturi sa cumpere produse autohtone.

"Nu poti sa impui lantului, daca el are preturi mai bune din alta parte, sa ii impuni sa cumpere de la anumite firme. Problema depaseste Consiliul Concurentei. Aici trebuie sa intervina autoritatile publice si industria in sine", a explicat Chiritoiu.

"Si eu in familie am oameni care sunt mici comercianti care se plang de modul in care sunt tratati de cei care fac achizitii de la marile lanturi", a mai adaugat acesta.

In context, presedintele Consiliului Concurentei a explicat ca sunt probleme legate atat de pret, dar si de volumul de produse pe care il solicita marile lanturi de magazine.

Cu referire stricta la fructe si legume, Chiritoiu a aratat ca aici una dintre principalele probleme este legata de faptul ca produsele romanesti sunt sezoniere si nu pot asigura cantitatile solicitate de hipermarketuri.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Când va depăși China economia SUA: Concluzia-șoc dată de un expert de la Oxford, care schimbă totul
Sonos și-a actualizat complet aplicația. Cu ce funcții noi vine

Sursa: NewsIn

#acces producatori locali supermarketuri, #prezenta producatori locali supermarketuri, #declaratii Bogdan Chiritoiu , #Companii Romania

Adaugă comentariu