Comisia Europeana aproba crearea celei mai mari companii petroliere din lume

Luni, 11 Martie 2013, ora 16:37

1671 citiri

Comisia Europeana si-a dat luni acordul pentru achizitionarea companiei petroliere mixte TNK-BP de catre compania petroliera ruseasca Rosneft, informeaza un comunicat de presa al Comisiei.

In luna octombrie a anului trecut, Rosneft, cea mai mare companie petroliera de stat din Rusia, a anuntat ca are intentia sa preia totalitatea actiunilor TNK-BP, al treilea mare producator de petrol din Rusia, devenind cea mai mare companie petroliera din lume.

"Investigatia comisiei a confirmat ca tranzactia nu ridica ingrijorari in domeniul concurentei deoarece entitatea rezultata in urma fuziunii se va confrunta cu mai multi competitori puternici, iar consumatorii vor putea sa aleaga atat alti furnizori, cat si alte modalitati de transport pentru nevoile lor de petrol", a informat executivul comunitar intr-un comunicat.

TNK-BP, al treilea mare producator de petrol din Rusia, este o companie mixta detinuta in proportie de 50% de grupul britanic BP, restul actiunilor fiind detinute in mod egal de Alfa Petroleum Holdings Limited siOGIP Ventures Ltd.

Dupa preluarea TNK-BP, Rosneft va furniza mai mult de jumatate din productia de petrol a Rusiei. Rosneft va produce mai mult de patru milioane de barili de petrol si gaze naturale pe zi, devansand actualul lider mondial, grupul american Exxon Mobil.

Statul rus va fi cel mai mare actionar la Rosneft, urmat de BP, care va detine 19,75% din actiuni si doua locuri in consiliul de administratie.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Prăbușirea unui titan din cripto. Cum a ajuns o mare companie să fie acuzată de finanțarea terorismului
De ce se îngrămădesc românii acum să-și facă credite. „Tendințele s-au schimbat mult în ultimul an”

Sursa: Agerpres

#preluare TNK BP Rosneft, #achizitie actiuni TNK BP, #concurenta companii petroliere Rusia, #productie petrol Rosneft , #Stiri Companii

Adaugă comentariu