Donescu (ME): Exporturile de bunuri ale Romaniei in Germania vor putea atinge 9 miliarde euro in 2013

Duminica, 06 Octombrie 2013, ora 12:01

1712 citiri

Firme romanesti din industria alimentara participa la targul Anuga

Livrarile de bunuri pe piata germana vor putea atinge 9 miliarde euro la sfarsitul anului 2013, o cifra record in relatiile comerciale bilaterale, a declarat secretarul de stat in Ministerul Economiei, Manuel Donescu, prezent la deschiderea targului international din domeniul industriei alimentare ANUGA 2013.

'Germania si-a consolidat pozitia de lider in clasamentul partenerilor comerciali ai Romaniei in primul semestru din 2013. Comparativ cu anul trecut, exportul a crescut cu 6,7%, ceea ce ne determina sa afirmam ca livrarile de bunuri pe piata germana vor putea atinge 9 miliarde euro la sfarsitul anului 2013, cifra record in relatiile comerciale bilaterale', a subliniat secretarul de stat.

Peste 75% din exporturile in Germania, produse cu valoare adaugata ridicata

Din punct de vedere al structurii, peste trei sferturi din exporturile romanesti adresate pietei germane reprezinta produsele cu valoare adaugata ridicata, respectiv masini si echipamente electrice, vehicule si echipamente de transport mase plastice si produse agro-alimentare.

Potrivit oficialului din Ministerul Economiei, Romania detine in acest an cea mai semnificativa prezenta la aceasta manifestare in conditiile in care participa cu 58 de firme din domeniul industriei alimentare, pe o suprafata record de 678 mp.

'Este, de asemenea, un record pe care dorim sa-l avem si in ceea ce priveste numarul si valoarea contractelor incheiate. Firmele romanesti au exportat in 2012 produse agroalimentare in Germania in valoare de 253 milioane euro. Sunt exportate produse si preparate din carne, branzeturi si produse lactate, cereale, seminte oleaginoase. Exista un potential deosebit pe piata germana pe care trebuie sa-l valorificam printr-o promovare mai ofensiva. Exporturile Romaniei de produse agroalimentare si-au majorat ponderea in totalul livrarilor de produse romanesti depasind 4 miliarde euro in anul 2012', a mentionat Manuel Donescu.

Pavilioanele nationale in care expun firmele romanesti se vor afla in zonele specializate, respectiv 'Meat', 'Fine Food' si 'Bread and Bakery'.

Targul ANUGA (5-9 octombrie) reprezinta cea mai importanta manifestare expozitionala a industriei alimentare mondiale din anul 2013, care se desfasoara o data la doi ani la Koln, in Germania.

Producatorii romani vin la acest eveniment cu produse din sectorul de carne, panificatie, patiserie si dulciuri, apa minerala si plata, ceaiuri, condimente, vinuri, produse lactate si uleiuri vegetale. Dintre participanti fac parte companii de renume precum Caroli, Galli Gallo (Penes Curcanul), Aaylex (Coco Rico), Sonimpex (Magiunul de Topoloveni), Boromir, Scandia, Vascar, Kosarom, Angst, Agricola Bacau, etc.

"In perioada 5-9 octombrie, toata elita industriei alimentare romanesti va arata ca ne meritam un loc fruntas in Europa pentru calitatea produselor alimentare.

Participarea Romaniei la ANUGA este sustinuta printr-un program al Ministerului Economiei, program ce vizeaza promovarea produselor romanesti", au afirmat reprezentantii APAR.

APAR, reuneste producatori autentici din industria alimentara romaneasca si isi propune ca prin actiunile intreprinse sa realizeze din alimentul romanesc nu numai un motiv de mandrie nationala ci si un vehicul al dezvoltarii economiei romanesti.

La editia anterioara a targului ANUGA, desfasurata in anul 2011, au expus 6.596 de companii din 100 de tari, pe o suprafata de 284.000 mp. Targul s-a bucurat de prezenta a peste 155.000 de vizitatori din 180 de tari.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
ChatGPT a fost dat în judecată, de o asociaţie de protecţie a vieţii private:"Nici chiar editorul său, OpenAI, nu îl poate opri"
Vizita neașteptată a lui Elon Musk în China. Ce urmărește să obțină miliardarul american din întâlnirile cu oficialii comuniști VIDEO

Sursa: Agerpres

#targ Germania, #industria alimentara, #Anuga Germania , #Stiri Companii

Adaugă comentariu