Investigatie antitrust in SUA impotriva Google, Facebook, Amazon si Apple

Marti, 04 Iunie 2019, ora 10:13

2270 citiri

Foto: CC0 Creative Commons

Congresul SUA a anuntat luni o ampla investigatie privind rolul marilor companii din sectorul tehnologic, inclusiv Google, Facebook, Amazon, Apple, pentru a determina daca ele au sufocat concurenta, transmit DPA si Reuters.

Investigatia este primul indiciu important ca oficialii americani vor sa reglementeze gigantii din domeniul tehnologiei, cum ar fi Google, Amazon si Apple, care sunt din ce in ce mai criticati pentru pozitia lor dominanta pe piata si protectia insuficienta a datelor cu caracter personal.

"Cresterea monopolului puterii in economia noastra este una din cele mai presante dificultati politice si economice cu care ne confruntam astazi. Pozitia dominata pe piata digitala prezinta un pericol urias", a apreciat congresmenul democrat David N. Cicilline, seful subcomitetului antitrust.

Investigatia beneficiaza de sprijinul ambelor partide importante reprezentate in Congresul SUA.

In timpul unei conferinte de presa desfasurate luni, Cicillinea declarat ca Google, Amazon si Facebook reprezinta "o parte semnificativa" din ancheta, a informat site-ul Politico.

La inchiderea sedintei bursiere de luni, actiunile Facebook inregistrau un declin de 7,5%, titlurile Alphabet (societatea-mama a Google) au scazut cu 6% iar cele ale Amazon cu 4,6%.

Surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul au declarat pentru Reuters ca Departamentul american al Justitiei (DoJ) si Comisia Federala pentru Comert (FTC) au impartit supervizarea Google, Facebook, Amazon si Apple. Astfel, Amazon si Facebook sunt supervizate de FTC, in timp ce Apple si Google de DoJ.

Dupa stabilirea jurisdictiei, urmatorul pas pentru cele doua agentii federale este sa decida daca demareaza o investigatie oficiala, care ar putea fi indelungata, sustin sursele.

Precedenta ancheta a FTC impotriva Google a durat mai mult de doi ani.

Reprezentantii Comisiei Federale pentru Comert si ai Departamentului american al Justitiei nu au dorit sa comenteze informatia.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
ChatGPT a fost dat în judecată, de o asociaţie de protecţie a vieţii private:"Nici chiar editorul său, OpenAI, nu îl poate opri"
Vizita neașteptată a lui Elon Musk în China. Ce urmărește să obțină miliardarul american din întâlnirile cu oficialii comuniști VIDEO

Sursa: Agerpres

#SUA antitrust Google, #SUA antitrust Facebook, #SUA antitrust Amazon, #SUA antitrust Apple , #Companii IT

Adaugă comentariu