Posta din Belgia ar putea investi in Posta Romana - la cat se ridica participarea

Autor: Cristina Cauea

Marti, 18 Septembrie 2012, ora 13:45

2164 citiri

Posta din Belgia si-a manifestat interesul de a investi in Posta Romana, in cadrul privatizarii prin majorare de capital, a declarat Victor Ponta, dupa intalnirea avuta la Bruxelles cu premierul belgian, Elio Di Rupo.

"Strategia de privatizare prevede participarea de pana la 20% a unui investitor strategic. Posta Belgiana si-a manifestat interesul, si nu doar cea belgiana, dar cea belgiana in mod special si-a manifestat interesul de a veni cu o participare de 20%, implicit insa avand si un cuvant serios de spus in partea de management. Daca va fi vorba la un moment dat sa schimbam strategia o sa va anuntam", a precizat Victor Ponta.

Premierul a adaugat ca Posta din Belgia urmareste implicarea si in managementul Postei Romane.

"Am discutat cu prim-ministrul (n.red. - al Belgiei) si va avea loc o intalnire intre conducerea Postei din Belgia si cea din Romania pentru a identifica implicarea acestora, prezenta unui investitor important, un nou tip de management si salvarea locurilor de munca", a mai spus Ponta.

Interesul Postei din Belgia a fost anuntat din luna noiembrie 2011.

Privatizarea Postei Romane se afla in prezent la etapa alegerii consultantilor. Saptamana trecuta, Ministerul Comunicatiilor a anuntat ca "Pricewaterhouse Coopers (PwC) si KPMG sunt cele doua companii care au depus oferte pentru a oferi consultanta Ministerului Comunicatiilor pentru pregatirea si derularea procesului de privatizare. Comisia de Selectie va evalua ofertele si va stabili cine va fi consultantul.

"Speram ca procesul sa se incheie la finele lunii decembrie", se preciza in comunicatul de presa remis de ministerul de resort.

Posta Romana este cel mai mare operator de profil si dispune de o retea teritoriala de aproximativ 7.100 de oficii postale.

Actionarii operatorului sunt Ministerul Comunicatiilor, cu o participatie de 75%, si Fondul Proprietatea, care detine 25% din capital.

In 2011, cifra de afaceri a CNPR a scazut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, in timp ce pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei. La finele anului trecut, compania avea datorii totale de 556,9 milioane de lei, iar numarul mediu de salariati a scazut cu peste 2.500, la 32.124 de persoane, conform datelor Ministerului Finantelor Publice.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO
Eveniment exploziv, o monedă a devenit cea mai puternică din lume: A crescut cu 25% față de dolarul american

Sursa: Business24

#Posta Romana actionari, #Posta belgiana investii Posta Roamna, #actiuni Posta Romana, #declaratii Ponta Posta Romana , #Companii Romania

Adaugă comentariu