Posta Romana, desemnata de ANCOM furnizorul universal de serviciilor postale

Vineri, 20 Decembrie 2013, ora 15:00

2368 citiri

Autoritatea de reglementare in comunicatii, ANCOM, a desemnat din oficiu Posta Romana ca furnizor de serviciu universal in domeniul serviciilor postale, in perioada 1 ianuarie 2014 - 31 decembrie 2018, pentru toate serviciile postale incluse in sfera serviciului universal.

"In urma acestei decizii, Posta Romana va avea obligatia de a furniza aceste servicii pe intreg teritoriul Romaniei, inclusiv in zonele geografice greu accesibile sau cu densitate scazuta a populatiei, acolo unde numarul redus al trimiterilor postale colectate sau distribuite nu justifica prezenta unui furnizor de servicii postale pe principii comerciale", se arata intr-un comunicat al ANCOM.

Totodata, CNPR va avea obligatia de a asigura, in fiecare localitate de pe teritoriul Romaniei, cel putin o colectare de la fiecare punct de acces si cel putin o livrare la fiecare adresa indicata, in fiecare zi lucratoare, minim 5 zile pe saptamana, mai putin in localitatile situate in cazuri si conditii geografice exceptionale, unde frecventa de livrare stabilita de ANCOM este mai redusa.

In plus, CNPR va asigura accesul persoanelor cu dizabilitati la serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligatia sa le presteze in conditii echivalente celor de care beneficiaza ceilalti utilizatori.

Tarifele practicate de CNPR pentru prestarea serviciilor postale din sfera serviciului universal trebuie sa fie accesibile, uniforme, transparente, nediscriminatorii si fundamentate in functie de costuri, avandu-se in vedere eficienta economica, asigurarea dreptului de acces la serviciul universal, precum si dezvoltarea retelei postale publice.

"In eventualitatea in care se dovedeste ca furnizarea acestor servicii reprezinta o sarcina injusta pentru Posta Romana, ANCOM poate decide compensarea costului net aferent eventualelor pierderi inregistrate ca urmare a prestarii acestor servicii, compensarea putandu-se realiza doar la cererea CNPR si fiind finantata prin intermediul unui fond de serviciu universal administrat de ANCOM. De asemenea, CNPR va trebui sa elaboreze si sa transmita situatiile financiare separate catre ANCOM, pe baza unui sistem de evidenta contabila separata dezvoltat in cadrul contabilitatii interne de gestiune", se mai spune in comunicat.

Nicio alta companie nu a intrunit conditiile pentru a fi desemnata

Autoritatea a desemnat din oficiu furnizorul de serviciu universal intrucat, in urma anuntului de intentie publicat in luna septembrie 2013, nicio companie nu a depus o cerere care sa indeplineasca conditiile de forma, dar si de eligibilitate pentru a fi desemnata ca furnizor de serviciu universal in domeniul serviciilor postale.

"Avand in vedere necesitatea asigurarii serviciului universal pentru toti cetatenii Romaniei prin furnizarea unor servicii minime, la un anumit nivel de calitate, ANCOM a analizat capacitatea furnizorilor de servicii postale autorizati in Romania de a respecta obligatiile ce revin furnizorului de serviciu universal in vederea desemnarii din oficiu a unuia dintre acestia", se arata in comunicat.

Autoritatea a constatat astfel ca CNPR este singurul furnizor de servicii postale care poate asigura respectarea obligatiilor din sfera serviciului universal, dat fiind ca detine un numar de peste 5.700 puncte de acces/contact deservite de personal, aproximativ 60% din totalul celor existente pe teritoriul Romaniei, fiind totodata in masura sa sustina un nivel uniform al tarifelor pe intreg teritoriul tarii.

In plus, in timp ce activitatea celorlalti furnizori este concentrata cu precadere in zona urbana, Posta Romana asigura acoperirea intregului teritoriu al tarii, inclusiv a zonelor rurale slab populate sau aflate in conditii exceptionale din punct de vedere geografic, peste 86% din totalul punctelor de acces/contact ale operatorului fiind in mediul rural.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
ChatGPT a fost dat în judecată, de o asociaţie de protecţie a vieţii private:"Nici chiar editorul său, OpenAI, nu îl poate opri"
Vizita neașteptată a lui Elon Musk în China. Ce urmărește să obțină miliardarul american din întâlnirile cu oficialii comuniști VIDEO

Sursa: Mediafax

#servicii postale, #posta romana, #furnizor serviciu universal Posta , #Stiri Companii

Adaugă comentariu