Rolls-Royce si-a marit profitul operational cu 10% in 2006

Joi, 08 Februarie 2007, ora 11:40

1108 citiri

Producatorul britanic de motoare Rolls-Royce a anuntat joi majorarea cu 10% a profitului operational, depasind estimarile analistilor, relateaza Reuters.

Profitul brut inainte de scaderea costurilor de finantare a crescut pana la 748 milioane de lire sterline (1,47 miliarde dolari), a anuntat compania intr-un comunicat trimis bursei londoneze London Stock Exchange. Conform Reuters Estimates, analistii mizau pe o cifra de 740 milioane lire sterline. Profitul inainte de plata taxelor, in valoare de 705 milioane lire, a inregistrat o crestere de 19%.

Vanzarile au crescut cu 14%, pana la 7,16 miliarde de lire sterline. Rolls-Royce a propus o plata finala catre actionarii sai in valoare de 5,92 pence pe actiune, ridicand totalul pentru anul 2006 la 9,59 pence pe actiune, in crestere cu 10% fata de anul 2005.

Comenzile grupului au crescut pana la valoarea de 26,1 miliarde lire sterline, depasind nivelul inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut, de 24,4 miliarde lire.

"Suntem multumiti ca numarul comenzilor primite, al vanzarilor si al castigurilor a crescut, luand in considerare mediul dificil in care ne desfasuram activitatea", a declarat directorul executiv al Rolls-Royce, John Rose, intr-un comunicat. "Pentru anul 2007, suntem increzatori ca masurile pe care le luam ne vor permite sa ne majoram veniturile si profitul", a continuat acesta.

In anul 2006, nivelul sumelor investite in cercetare si dezvoltare a crescut pana la 747 milioane de lire sterline, depasind suma cheltuita in anul precedent, de 663 milioane de lire.

Constructorii de aeronave Boeing si Airbus au depus comenzi substantiale in ultimii doi ani, asigurand activitatea producatorilor de motoare precum Rolls-Royce pentru o perioada indelungata, spune Reuters. Insa noile modele de aeronave necesita noi tipuri de motoare, iar grupul britanic este implicat in construirea de motoare atat pentru modelul Airbus A380, care va intra in circulatie in cursul acestui an, cat si pentru modelul Boeing 787, care va intra in circulatie din 2008, a mai observat Reuters.

Bloombiz
(Sursa: NewsIn)

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
NVIDIA își îndreaptă atenția către industria roboților umanoizi. Ce a declarat CEO-ul companiei
„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO

Sursa: Business24

Adaugă comentariu