Programul Rabla pentru persoane juridice se adresesaza acum si profesiilor liberale

Miercuri, 20 August 2014, ora 08:45

3447 citiri

Cabinetele individuale de avocati, medici sau asistenti sociali, birourile notariale sau de arhitectura si alti reprezentanti ai profesiilor liberale se pot inscrie in programul Rabla pentru persoane juridice, in urma unor modificari aduse programului dupa ce au existat solicitari in acest sens.

Prin modificarile aduse ghidului de finantare, in acest moment sunt eligibile in cadrul programului si organizatiile profesionale care isi desfasoara activitatea in una din formele de exercitare a profesiei liberale, a declarat pentru MEDIAFAX presedintele Administratiei Fondului pentru Mediu, care gestioneaza programul Rabla, Adrian Gearap,potrivit Mediafax

De exemplu, daca pana in prezent nu se puteau inscrie in program decat societatile de avocatura, care au personalitate juridica, acum au aceasta posibilitate si cabinetele individuale de avocatura. Este valabil si pentru cabinetele individuale ale medicilor, veterinarilor, tehnicienilor dentari, notarilor, mediatorilor, executorilor judecatoresti, consultantilor fiscali, asistentilor sociali, precum si pentru birourile individuale de arhitectura sau geodezie.

"Am luat in calcul solicitarile venite din partea acestor organizatii care isi doreau sa achizitioneze o masina prin programul Rabla. Astfel, daca detin calitatea de proprietar, actioneaza in nume propriu si au sediul profesional in Romania, acum isi pot depune dosarele la Administratia Fondului pentru Mediu pentru inscrierea in program", a mai declarat Adrian Gearap.

Programul Rabla pentru persoane juridice era deschis institutiilor publice, firmelor, dar si operatorilor economici fara personalitate juridica. Acestora li se adauga reprezentantii profesiilor liberale, in urma publicarii in Monitorul Oficial a unui ordin al ministrului Mediului privind modificarea Ghidului de finantare a programului Rabla, pe 14 august.

Prin Programul Rabla pentru persoane juridice, care a inceput anul acesta pe 30 aprilie, Administratia Fondului pentru Mediu a emis 3.000 de tichete in valoare de cate 6.500 de lei, acordate la casarea unei masini mai vechi de opt ani pentru achizitionarea unui nou autovehicul. Solicitantii trebuie sa se inscrie la AFM.

Pe langa tichetul de 6.500 de lei, pentru stimularea achizitionarii autovehiculelor cat mai prietenoase cu mediul, se ofera un eco-bonus in valoare de 500 lei pentru: achizitionarea unui autovehicul nou, incadrat in norma de poluare Euro 6, achizitionarea unui autovehicul nou, al carui motor genereaza o cantitate de emisii ce CO2 mai mica de 100g/km si respectiv achizitionarea unui atuovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid. Cei care opteaza pentru autoturisme care au mai mult de una dintre aceste caracteristici beneficiaza de maxim doua eco-bonusuri, adica de o reducere suplimentara de 1.000 de lei.

Pana in prezent, anul acesta, au fost distribuite 1.575 de tichete, dintre care 429 catre Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Printre beneficiari s-au mai numarat Secretariatul General al Guvernului (SGG), care a obtinut 51 de tichete, si Transelectrica, care a obtinut 28 de tichete.

Anul trecut, in cadrul Programului Rabla pentru persoane juridice, cand au fost alocate tot 3.000 de tichete, au fost distribuite 1.670 dintre acestea. Cele mai multe au fost solicitate si obtinute de Posta Romana - 132 (858.000 de lei) si Ministerul Afacerilor Interne - 105 (682.500 de lei).

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO
Eveniment exploziv, o monedă a devenit cea mai puternică din lume: A crescut cu 25% față de dolarul american

Sursa: Mediafax

#programul rabla, #programul Rabla persoane juridice , #Programe finantare

Adaugă comentariu