FMI avertizeaza asupra restructurarii datoriilor din zona euro

Vineri, 10 Decembrie 2010, ora 10:47

1397 citiri

Directorul departamentului de Afaceri Bugetare al Fondului Monetar International (FMI), Carlo Cottarelli, a respins scenariul restructurarii datoriilor statelor din zona euro, considerandu-l "neortodox" si generator de efecte negative imprevizibile, transmite AFP, conform Mediafax.

"Cred ca aceasta abordare neortodoxa nu este o idee buna. Orice forma de restructurare a datoriilor are efecte care pot ameninta evolutia economiei.

Dilema este de a cunoaste cine plateste aceasta restructurare. In statele dezvoltate, o mare parte a datoriei este detinuta de investitori interni. Se aseamana foarte mult cu un impozit", a afirmat Cottarelli.

El apreciaza acest impozit ca fiind injust.

"Nu cred ca se poate contesta ca bogatii detin cantitati mari de datorii, la dobanzi de 1-1,5%.

Cred ca bogatii au mijloace mai bune de a investi. In schimb, prin investitiile ei, clasa de mijloc detine multa datorie publica, direct sau indirect", a mentionat oficialul FMI.

Cottarelli a subliniat ca legaturile economice dintre statele europene sunt foarte stranse, iar problemele unei economii au efecte la nivel mai larg.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News

Sursa: Business24

#fmi, #zona, #euro, #datorii , #stiri FMI

Adaugă comentariu