FMI nu se asteapta la o cerere de asistenta financiara din partea Greciei

Vineri, 22 Ianuarie 2010, ora 09:29

1443 citiri

Fondul Monetar International (FMI) nu se asteapta ca Grecia sa ceara ajutorul financiar al FMI, dar va ajuta autoritatile de la Atena sa implementeze programul de reducere a deficitului bugetar, a declarat, joi, un purtator de cuvant al Fondului. 

Discutiile cu Grecia au vizat "chestiuni tehnice unde putem sa oferim sfaturi despre cum pot autoritatile sa implementeze cel mai bine programul de stabilizare, o problema a lor si a Uniunii Europene", a declarat purtatorul de cuvant al FMI, Caroline Atkinson, citat de Mediafax.

Consultarile nu au vizat acordarea de asistenta financiara a adaugat oficialul FMI.

"Nu ne asteptam la o cerere de ajutor financiar din partea Greciei", adaugat Atkinson.

Deficitul bugetar foarte mare, de 12,7% in 2009, si datoria publica de peste 120% din PIB au determinat speculatii din partea investitorilor ca statul elen ar putea avea nevoie de sprijin financiar din partea Uniunii Europene sau a FMI. 

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News

Sursa: Business24

#fmi, # asistenta, # financiara, # grecia , #stiri FMI

Adaugă comentariu