Maternitate, cariera sau ambele?

Marti, 28 Aprilie 2015, ora 10:47

8004 citiri

Asociatia React, una dintre cele mai mari organizatii neguvernamentale din tara, a organizat la Bucuresti seminarul "Maternitate, cariera si prejudecati".

Evenimentul a adus in discutie prejudecatile care impiedica femeile, devenite mame, sa participe la viata sociala si economica a comunitatii din care provin.

"Femeile moderne simt si stiu ca pot mai mult decat sa stea acasa, sa se ocupe de cresterea copiilor si sa aiba grija de gospodarie, asa cum era odinioara. In prezent, femeile vor sa isi foloseasca toate capacitatile si cunostintele si in afara treburilor casnice, pentru ca implinirea profesionala este parte a identitatii lor.

Stereotipuri precum 'femeile nu se pot detasa de viata de familie cand se afla la birou' sau 'femeile sunt emotionale, nu sunt potrivite pentru o pozitie de top management' nu fac decat sa afecteaze statutul personal si profesional al femeilor din Romania si, implicit, sansele lor pe piata muncii. Accesul la educatie, sanatate, dezvoltare profesionala trebuie asigurat tuturor membrilor comunitatii - femei si barbati in egala masura",a declarat Anca Stefan, presedinta Asociatiei React.

Asociatia React, premiata cu 13 premii de excelenta nationale si internationale, dezvolta proiecte care aduc schimbari in sanatate, educatie, dezvoltare comunitara si economie sociala pentru a contribui la o evolutie armonioasa a societatii romanesti.

Seminarul de la Bucuresti, la care au participat membri ai societatii civile si ai mass media, a adus in discutie sansele profesionale egale ale femeilor si ale barbatilor si stereotipurile care ne impiedica sa ne exploatam potentialul personal si profesional.

Evenimentul este parte a proiectului "Femeia de astazi pentru societatea de maine", cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeste in Oameni! Proiectul vizeaza si femeile din regiunile Centru si Sud Vest Oltenia, carora asociatia le ofera cursuri gratuite de formare profesionala, sprijin in gasirea unui loc de munca si mentorat in dezvoltarea unei afaceri.

Asociatia React a fost creata in 2006 pentru a veni in sprijinul actorilor societatii civile prin proiecte ample, durabile, cu impact in comunitatile vizate si are 5 sucursale in care lucreaza mai mult de 50 de angajati si peste 200 de voluntari. Organizatia si-a asumat transformarea comunitatilor prin identificarea de solutii personalizate, adaptate nevoilor locale, reusind pana in prezent sa contribuie la salvarea a mai mult de 150.000 de vieti omenesti.

Mai multe detalii despre Asociatia React si despre proiectele pe care le realizeaza gasiti pe www.asociatiareact.ro, e-mail: andreea.rotaru@asociatiareact.ro sau telefon: 021 315 45 32.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
NVIDIA își îndreaptă atenția către industria roboților umanoizi. Ce a declarat CEO-ul companiei
„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO

Sursa: Business24

#Femeia de astazi pentru societatea de, #proiect fonduri europene femei , #Proiecte fonduri europene

Vezi comentariile (2)