Gazprom mai face un pas in Europa si preia o centrala Enel din Belgia

Joi, 20 Iunie 2013, ora 17:01

1523 citiri

Grupul italian de utilitati Enel va semna vineri un memorandum de intelegere privind vanzarea centralei sale electrice de la Marcinelle (Belgia) catre grupul rus Gazprom, a declarat joi directorul general de la Enel, Fulvio Conti.

Conti a adaugat ca pretul de achizitie al acestei centrale de 420 de Megawati va fi de cel putin 200 milioane de euro, informeaza Wall Street Journal.

"Am decis sa ne reducem prezenta in acea parte a Europei", a declarat Fulvio Conti la forumul de la Sankt Petersburg. Potrivit lui Conti un acord definitiv ar putea fi semnat in lunile septembrie -octombrie, dupa o decizie a consiliilor de administratie ale celor doua companii.

Gazprom incearca de mai multi ani sa-si creasca prezenta pe piata de productie a energiei electrice din Europa, in conditiile in care grupul rus asigura un sfert din necesarul de gaze naturale al Europei. Insa pana acum compania controlata de statul rus nu a reusit sa incheie nicio tranzactie majora in acest sector.

Anul trecut, Gazprom si grupul francez EDF au semnat un acord pentru a construi si a achizitiona centrale electrice in Europa, in timp ce un proiect care viza un parteneriat cu grupul german RWE a esuat.

Enel este prezenta in sectorul energiei electrice Romania, unde are circa 2,5 milioane de clienti, 93.000 km de retea si aproximativ 5.000 de angajati.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Prăbușirea unui titan din cripto. Cum a ajuns o mare companie să fie acuzată de finanțarea terorismului
De ce se îngrămădesc românii acum să-și facă credite. „Tendințele s-au schimbat mult în ultimul an”

Sursa: Agerpres

#investitii Gazprom Europa, #preluare centrala Enel Gazprom, #extindere Gazprom Belgia , #Investitii

Adaugă comentariu