Parlamentul a votat toate articolele si anexele proiectului de lege a bugetului de stat pe 2014

Miercuri, 04 Decembrie 2013, ora 07:50

1232 citiri

Plenul Parlamentului a votat marti toate articolele si anexele proiectului de lege a bugetului de stat pentru anul 2014. Lucrarile Parlamentului vor fi reluate miercuri cu dezbaterea bugetului asigurarilor sociale de stat pe 2014 si votul final pentru fiecare din cele doua bugete.

Bugetul de stat pe 2014 prevede venituri totale de 100,93 miliarde lei, mai mari cu 4,8% fata de 2013, cheltuieli totale de 119,25 miliarde lei, in crestere cu 3,41%, si un deficit de 18,32 miliarde lei. Veniturile fiscale sunt de 85,72 miliarde lei, in crestere cu 6,7% comparativ cu programul actualizat pe 2013, din care incasarile din impozitul pe profit - 11,345 miliarde lei, mai mari cu 5,31%, impozitul pe venitul persoanelor fizice - 23,73 miliarde lei, in crestere cu 5,07%, TVA - 54,62 miliarde lei, in crestere cu 3,43%, accize - 22,87 miliarde lei, in urcare cu 15,74%.

Cheltuielile de personal se cifreaza la 20,57 miliarde lei, mai mari cu 3,89%, cheltuielile cu bunuri si servicii vor scadea cu 0,57%, la 4,46 miliarde lei, cheltuielile cu dobanzile cresc cu 5,41%, la 10,2 miliarde lei, iar subventiile sunt de 4,13 miliarde lei, in crestere cu 19,98%.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Prăbușirea unui titan din cripto. Cum a ajuns o mare companie să fie acuzată de finanțarea terorismului
De ce se îngrămădesc românii acum să-și facă credite. „Tendințele s-au schimbat mult în ultimul an”

Sursa: Agerpres

#buget parlament, #proiect de lege buget 2014 , #Stiri Guvern

Adaugă comentariu