Acer cumpara Gateway pentru 710 milioane de dolari

Luni, 27 August 2007, ora 21:56

1033 citiri

Compania taiwaneza Acer Computer a reusit sa ajunga la un acord pentru preluarea Gateway inaintea chinezilor de la Lenovo, al treilea producator american de computere, dar care nu a reusit sa puna piciorul in Europa pina acum, suma totala fiind estimata la 710 milioane de dolari.Gateway a anuntat ca are prima optiune in achizitia companiei Packard Bell, divizia de computere din Europa a companiei japoneze NEC. Acum, daca va detine atat Gateway, cat si Packard Bell, Acer Computer ar deveni numarul trei mondial, depasind Lenovo si atacand liderii pietei: Hewlett-Packard (HP) si Dell.

Noua companie de computere va avea afaceri de 15 miliarde de dolari pe an, cu vanzari totale de circa 19 milioane de computere in 2007. Acer va pastra brandul Gateway pentru piata americana, au anuntat oficialii companiei. Lenovo urcase pe locul trei dupa ce a cumparat divizia de PC-uri a IBM in 2005, pentru 1,6 miliarde de dolari. In continuare Acer si Lenovo raman mult in urma liderilor industriei, care vand computere de peste 30 de miliarde de dolari pe an (peste 35 de milioane de unitati fiecare).

"Afacerea face ca Acer si Lenovo sa fie in competitie extrem de dura, la fel cum HP si Dell se concureaza in fruntea clasamentului", a declarat un analist IDC. "Daca reuseste sa cumpere si Packard Bell, Acer va deveni noul numar 3", a spus el.

Responsabilii Lenovo nu au dorit sa comenteze afacerea. Deocamdata, compania chineza pare presata sa faca o achizitie cel putin de aceeasi amploare. Lenovo se afla de asemenea in negocieri pentru preluarea Packard Bell, pentru 800 de milioane de dolari. Compania ar putea fi obligata sa caute alternative pentru a cuceri piata europeana.

"Noi consideram ca Lenovo trebuie sa continue sa dezvolte reteaua sa proprie de distributie pentru Europa", a declarat un analist taiwanez. "Intrarea in Europa prin achizitie nu mai pare de actualitate", a explicat el. Nici oficialii Packard Bell nu au comentat discutiile din piata.

Prin achizitia Gateway, Acer isi dubleaza cota de piata in Statele Unite. Daca ar "prinde" si Packard Bell, Acer si-ar consolida si pozitia pe piata europeana.

Compania americana Gateway a fost una din marile firme IT din lume inainte de crahul dot-com din 2000. Prin 1999 era una din cele mai mari firme din lume. Brandul sau ramane insa puternic in SUA, unde are o cota de circa 5,6% din piata.

Fuziunea dintre Acer si Gateway urmeaza a fi incheiata pina in decembrie 2007, daca toate lucrurile merg conform planurilor. Acer prevede de asemenea economii de circa 150 de milioane de dolari in urma combinarii activitatilor celor doua companii.

Lenovo, care a prevazut economii similare in 2005, nu a reusit sa obtina decat cheltuieli peste estimarile anterioare, spun analistii. Totul depinde de viteza cu care se desfasoara integrarea si reorganizarea afacerilor.

Acer tocmai a anuntat ca pe trimestrul doi al 2007 profitul sau a scazut cu 35,7% din cauza problemelor din industrie. Pe masura ce scad preturile, marjele de profit sunt tot mai mici, iar cresterea vanzarilor nu este suficient de rapida pentru a acoperi cheltuielile. Deocamdata doar HP sta foarte bine in privinta vanzarilor si a profitabilitatii.

<b>Bloombiz</b>

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Economia Rusiei contra cronometru. Spoiala de suprafață a industriei în floare, finanțată de China, și realitatea cruntă a vieții oamenilor de rând
Când va depăși China economia SUA: Concluzia-șoc dată de un expert de la Oxford, care schimbă totul

Sursa: Business24

Adaugă comentariu