Consumul populatiei duce cresterea economica la 8.2% in T1

Joi, 05 Iunie 2008, ora 15:54

1287 citiri

Consumul populatiei a contribuit cel mai mult la cresterea produsului intern brut al Romaniei in 2007, din punct de vedere al utilizarii acestuia, atat ca urmare a ponderii mari de 85,1% pe care o detine in utilizarea PIB, cat si pe seama majorarii volumului acesteia, arata datele INS.Alte contributii pozitive la partea de utilizare a PIB, in afara de consumul final individual al gospodariilor populatiei (12,5%), au avut si formarea bruta de capital fix (6,9%) si consumul final colectiv al administratiilor publice (0,3%), in vreme ce exportul net a tras in jos cresterea economica cu 10,3%, iar variatia de stoc a avut un impact negativ de 1,2%.


Pe partea de utilizare a PIB, cererea interna si-a continuat avansul in primele trei luni ale acestui an intr-un ritm sustinut, de 15,9% fata de primul trimestru din 2007, pe seama cresterii consumului individual al populatiei cu 14,3%.


Formarea bruta de capital fix (FBCF) - in care intra investitiile in bunuri durabile - a avansat cu 33,2% in trimestrul I din 2008, ritmuri net superioare cresterii PIB, arata datele publicate joi de Institutul National de Statistica (INS).


Evolutia formarii brute de capital fix in trimestrul I din acest an a fost determinata de majorarea volumului investitiilor cu 35,2% in acelasi interval. Astfel, investitiile in constructii au crescut cu 33,1%, cele in utilaje - cu 34,1%, iar cele in mijloace de transport au inregistrat o crestere de 39% fata de primul trimestru din 2007.


Cresterea importurilor de bunuri si servicii (35,2%) a devansat-o pe cea a exporturilor de bunuri si servicii (24,6%), ceea ce a atras adancirea deficitului comercial si a celui de cont curent.


Produsul intern brut al Romaniei a fost de 86,7 miliarde lei (23,5 miliarde euro) in primul trimestru al acestui an, in crestere cu 8,2% fata de cel din primul trimestru din 2007, mult peste asteptarile analistilor, potrivit estimarilor publicate, luni, de Institutul National de Statistica (INS).

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News

Sursa: Business24

Adaugă comentariu