Efectele crizei vor mai dura cel putin un an

Joi, 19 August 2010, ora 17:33

1320 citiri

Simptomele crizei datoriilor din zona euro vor persista cel putin inca un an, potrivit analistilor intervievati de Reuters, care considera ca guvernele vor continua, o perioada, sa aiba dificultati in controlul datoriilor, transmite Reuters, precizeaza Mediafax.

Incetinirea cresterii economice in Statele Unite reprezinta cel mai mare risc pentru redresarea sustenabila a zonei euro, alte pericole fiind impactul masurilor de austeritate si temerile legate de nivelul datoriilor, sunt concluziile unui sondaj la care au participat 60 de analisti.

Criza datoriilor va continua cel putin un an, considera 55 de analisti care au raspuns la o intrebare pe aceasta tema. Dintre acestia, 26 sunt de parere ca durata crizei va fi de cel putin doi ani.

Criza defineste, in sondaj, o situatie in care spreadul obligatiunilor pe termen de zece ani, emise de cel putin doua state din zona euro, este cu un punct procentual peste randamentul obligatiunilor germane, considerate de referinta.

Mai multe guverne din zona euro s-au angajat sa ia masuri drastice de austeritate pentru reducerea deficitelor bugetare, dar majoritatea programelor se afla in stadii incipiente.

Zona euro a inregistrat in trimestrul al doilea o crestere economica de 1%, dar atentia analistilor s-a orientat in ultima luna de la criza datoriilor suverane din Europa la incetinirea avansului din SUA.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
NVIDIA își îndreaptă atenția către industria roboților umanoizi. Ce a declarat CEO-ul companiei
„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO

Sursa: Business24

#criza, #datorii, #efecte, #euro, #zona , #stiri Impact

Adaugă comentariu