AIE si-a majorat previziunile privind cererea mondiala de petrol din 2009 si 2010

Miercuri, 12 August 2009, ora 15:09

1304 citiri

Agentia Internationala pentru Energie (AIE) si-a majorat previziunile privind cererea mondiala de petrol din 2009 si din 2010, pe fondul accelerarii activitatii industriale din China, tara cu cea mai rapida crestere a consumului de petrol din lume, relateaza Bloomberg, citat de NewsIn.

Lumea va avea nevoie, in medie, anul viitor, de 82,25 milioane barili petrol pe zi, cu 70.000 barili/zi mai mult decat se estima anterior, a anuntat AIE miercuri in cadrul unui raport lunar.

Cresterea cererii de anul viitor, de 1,6%, va fi mai mica decat indicau estimarile anterioare, dupa ce au fost revizuite in urcare si estimarile pentru 2009. Agentia si-a majorat previziunile referitoare la productia de petrol din afara Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC).

"Exista unele semne de viata, mai ales in economia chineza", a declarat David Fyfe, seful diviziei industriei petroliere din cadrul AIE. "Insa aceasta activitate va fi compensata de ceea ce se intampla in economiile dezvoltate, unde activitatea industriala ramane foarte slaba", a mai spus acesta.

Pretul petrolului tranzactionat la New York a crescut in acest an cu 55%, la 69,06 dolari/baril, pe fondul importurilor record realizate de China. Pachetele de stimuli economici din aceasta tara vor ajuta la cresterea cererii de petrol cu 4%, la 8,4 milioane barili petrol pe zi anul viitor, a anuntat AIE, dupa ce si-a majorat estimarile pentru 2009 si 2010 cu cate 130.000 barili.

In afara economiilor emergente, "productia industriala ramane pe teritoriu negativ, chiar daca ritmul declinului s-a mai redus", a adaugat AIE. "Mai ingrijorator este faptul ca productia industriala din Statele Unite se pare ca nu a atins inca punctul critic".

Cererea mondiala de petrol se va comprima cu 2,7%, la 83,9 milioane barili pe zi in acest an, chiar si dupa revizuirea in crestere cu 190.000 barili pe zi, a anuntat AIE. Agentia si-a majorat estimarile referitoare la productia din afara OPEC cu 200.000 barili/zi in 2010 si cu 160.000 barili/zi in acest an, pe fondul productiei rusesti peste asteptari.

Producatorii din exteriorul OPEC, ce furnizeaza circa 60% din cantitatea de petrol la nivel mondial, vor produce circa 51,4 milioane barili/zi in 2010, potrivit estimarilor agentiei. Majorarea productiei in Golful Mexic si in campurile petrolifere din Canada va contribui la crestere. 

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News

Sursa: Business24

#AIE, # consum, # petrol, # importatori, # OPEC , #Mexic

Adaugă comentariu