Bancheri arestati in Marea Britanie pentru evaziune fiscala

Luni, 13 Februarie 2012, ora 07:50

1710 citiri

Mai multi bancheri britanici, inclusiv de la Royal Bank of Scotland (RBS), au fost arestati pentru acuzatii de evaziune fiscala, a anuntat duminica autoritatea pentru vama si fiscalitate (HMRC), relateaza Reuters.

"In urma unei investigatii legate de activitati ilegale in domeniul fiscalitatii, HMRC a arestat mai multe persoane, dintre care o parte lucreaza la banci din Marea Britanie", se arata intr-un comunicat al institutiei.

Investigatia se refera la fapte in folosul propriu al acestor persoane, neavand legatura cu activitatea bancilor, a precizat HMRC.

Arestarile au avut loc intr-o perioada in care cele mai mari banci britanice sunt criticate pentru plata unor salarii si bonusuri mari, in timp ce restul tarii este afectata de problemele economice, precum si pentru faptul ca nu acorda credite suficiente companiilor.

HMRC nu a mentionat cine sunt persoanele retinute si nici la ce banci sunt angajate.

Publicatia Sunday Telegraph a relatat ca patru actuali angajati precum si un fost bancher al RBS se numara intre cei arestati.

Un purtator de cuvant al RBS a refuzat sa comenteze.

Directorul general al RBS, banca detinuta in proportie de 83% de statul britanic, a renuntat in ianuarie la un pachet salarial de 1 milion de lire sterline, din cauza nemultumirii publice.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Prăbușirea unui titan din cripto. Cum a ajuns o mare companie să fie acuzată de finanțarea terorismului
De ce se îngrămădesc românii acum să-și facă credite. „Tendințele s-au schimbat mult în ultimul an”

Sursa: Mediafax

#bancheri Marea Britanie, #arestari bancheri Marea Britanie, #evaziune fiscala bancheri Anglia , #Stiri International

Adaugă comentariu