BNR a injectat in piata 3,7 miliarde lei

Joi, 09 Iulie 2009, ora 14:35

1500 citiri

Banca centrala a injectat joi in piata bancara 3,73 miliarde lei (884 milioane euro), printr-o operatiune de tip repo cu scadenta pe 10 august, la o dobanda egala cu cea de politica monetara, de 9% pe an, a spus un dealer bancar, pentru NewsIn.

La operatiune au participat 14 banci.

Pe 6 iulie, BNR a mai introdus in piata 4,25 miliarde lei (peste 1 miliard euro), printr-o operatiune cu scadenta pe 6 august. In iunie, Banca Nationala a Romaniei (BNR) a injectat peste 15 miliarde lei in piata, in patru operatiuni repo la o luna.

Totodata, in mai, BNR a injectat peste 10 miliarde lei, la o dobanda egala cu cea de politica monetara, operatiunile facandu-se de asemenea cu scadenta la o luna.

Pe piata monetara, dobanzile la depozitele pentru o zi (de tip overnight) se situeaza la 9-9,5% pe an, in apropierea dobanzii de politica monetara.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, joi, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 8,80% pe an, usor sub cel din sedinta anterioara, de 8,82%, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a coborat nesemnificativ, la 9,30%, de la nivelul de miercuri, de 9,32% pe an.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Dacă “fiecare gospodină trebuie să știe să conducă statul”, orice bucureștean trebuie să știe să conducă PMB
Valul de taxe care ne așteaptă după majorările de pensii și salarii din an electoral: „Ne ducem spre fundul sacului”

Sursa: Business24

#BNR, #miliarde, #depozite, #politica, #monetara , #Romania

Adaugă comentariu