China ar putea depasi Japonia ca PIB anul viitor

Duminica, 27 Decembrie 2009, ora 17:34

1667 citiri

China a revizuit cresterea economica pentru anul trecut la 9,6%, de la 9%, si estimeaza ca a avut in 2008 un Produs Intern Brut (PIB) de 4.600 miliarde de dolari, care restrange diferenta dintre economia chineza si cea japoneza la numai 300 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. 

Cele mai recente estimari ale Bancii Mondiale plaseaza PIB-ul Japoniei la 4.900 miliarde de dolari anul trecut, pe locul doi la nivel mondial dupa Statele Unite, noteaza Mediafax.

Cresterea economica a Chinei va fi de 8% in acest an, potrivit estimarilor unor oficiali guvernamentali. Proiectiile Fondului Monetar International arata ca economia Chinei va urca pe locul al doilea in lume in 2010, depasind Japonia. 

Revizuirea cifrelor pe 2008, operata la sfarsitul acestei saptamani de Biroul de Statistica de la Beijing, rezulta din performantele mai bune decat se estimase anterior din sectorul serviciilor. 

In primele trei trimestre din acest an, economia Chinei a inregistrat cresteri anuale de 6,1%, 7,9% si, respectiv, 8,9%. 

Spre comparatie, economia Japoniei a suferit contractii de 8,4%, 7,1% si, respectiv, 4,4% in primele trei trimestre din acest an fata de perioadele corespunzatoare din 2008.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor

Sursa: Business24

#china, #japonia, #pib, #economie , #China

Adaugă comentariu