Criza, resimtita in aproape toate caminele romanilor

Miercuri, 22 Aprilie 2009, ora 11:02

1219 citiri

Aproape 80% dintre romani se simt afectati personal de criza economica, fata de o medie de 58% la nivelul cetatenilor Uniunii Europene (UE), releva un sondaj Eurobarometru, derulat in perioada ianuarie- februarie. Mai mult, 75% dintre concetateni cred ca efectele actualei crize se vor rasfrange asupra nivelului de trai si in urmatorii cinci ani.

Parerile romanilor in legatura cu institutia sau organismul care va scoate tara din criza sunt impartite. Aproape o treime (32%) au incredere in guvern pentru combaterea crizei economice, alti 23% isi pun sperantele in eforturile UE, iar 10% cred ca cele mai eficiente masuri vor fi luate de SUA. In acelasi timp , aproape 40% dintre romani cred ca tara noastra va iesi mai repede din criza daca isi coordoneaza actiunile cu cele ale celorlalte state membre.

Desi multi economisti sustin ca adoptarea monedei euro ne-ar feri de multe dintre turbulentele de pe pietele financiare, numai 44% dintre romani cred acest lucru.

Procentul conationalilor care doresc accelerarea procesului de aderare la zona euro este de 35, in timp ce 11% doresc incetinirea procedurilor. La nivelul UE, un procentaj de 44 dintre respondenti considera ca euro a atenuat efectele negative ale crizei, in timp ce 39% dintre cei chestionati considera ca moneda unica nu a atins acest obiectiv. 

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Prăbușirea unui titan din cripto. Cum a ajuns o mare companie să fie acuzată de finanțarea terorismului
De ce se îngrămădesc românii acum să-și facă credite. „Tendințele s-au schimbat mult în ultimul an”

Sursa: Business24

#criza, #euro, #guvern, #masuri, #sua, #turbulente, #ue , #UE

Adaugă comentariu